Prim-ministrul italian Giorgia Meloni nu a avut niciodată îndoieli că proiectul său emblematic de combatere a imigrației ilegale, externalizarea gestionării fluxurilor de migrație în afara Uniunii Europene, va fi un succes. „Centrele din Albania vor funcționa. Vor funcționa! Chiar dacă va trebui să-mi petrec fiecare noapte (lucrând) de acum până la sfârșitul guvernului italian... vor funcționa!”, a repetat ea cu vehemență în timpul ultimei petreceri a partidului său la Roma, acum aproape un an.

De atunci eșecurile judiciare succesive aduse controversatului său plan de transfer al migranților către centre de detenție din Albania, plângerile organizațiilor umanitare și criticile interne la adresa costului ridicat al acestuia par să fi îngropat definitiv experimentul. Acordul semnat în 2023 de Meloni și prim-ministrul albanez Edi Rama, cu un buget inițial de peste 650 de milioane de euro, se baza pe trimiterea în țara balcanică a unor migranți adulți de sex masculin din țări considerate sigure.

Era 16 octombrie 2024, când prima navă a Marinei Italiene a ajuns în portul albanez Shengjin, unde Italia construise unul dintre cele două centre – cu o capacitate de aproape 900 de persoane – pentru expulzarea migranților fără drept de azil. La bord se aflau 16 bărbați din Bangladesh și Egipt, care fuseseră interceptați în Marea Mediterană în timp ce încercau să ajungă pe coasta italiană.

Astfel a început implementarea așa-numitului „Protocol Italia-Albania”, binecuvântat chiar de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care l-a descris drept „o strategie inovatoare”. Un an mai târziu însă cazărmile ridicate în timp record în țara balcanică rămân practic goale.

În primele trei ocazii în care Italia a trimis în Albania migranți salvați din apele internaționale, judecătorii italieni au refuzat să le mențină reținerea și au ordonat transferul lor în peninsulă, invocând o hotărâre europeană care prevede că o țară nu poate fi considerată sigură decât dacă este sigură pe întreg teritoriul său și pentru toți oamenii. Guvernul Meloni a aprobat apoi un decret-lege care a consolidat lista țărilor sigure, dar Curtea de la Roma a solicitat Curții de Justiție a UE să se pronunțe în această privință.

În august Curtea Europeană a decis că un stat membru nu poate desemna o țară terță drept țară de origine „sigură” dacă aceasta nu îndeplinește criteriile pentru o astfel de desemnare pentru anumite categorii de persoane. Decizia a fost picătura care a umplut paharul, cel puțin pentru moment, pentru planul de imigrare al lui Meloni, care a fost inspirat de propunerea eșuată a fostului prim-ministru britanic Rishi Sunak de a deporta imigranții fără acte din Marea Britanie în Rwanda.

„În cele zece luni rămase până la intrarea în vigoare a Pactului UE privind migrația, guvernul italian va explora toate soluțiile tehnice și juridice posibile pentru a proteja siguranța cetățenilor”, a declarat prim-ministrul după eșecul judiciar. Astfel, Meloni a decis să schimbe strategia și, în aprilie, a transformat al doilea centru construit în Albania, în orașul Gjader, într-o unitate de reținere a migranților ilegali cărora li s-a refuzat azilul, înainte de a-i expulza în țările lor de origine.

Ceva similar cu Centrele de Internare și Expulzare (CIE) din Spania. Dintre cele 140 de persoane care au trecut prin aceste facilități între aprilie și începutul lunii august, doar 37 au fost în cele din urmă repatriate. În plus, majoritatea acestora au fost transferate înapoi în Italia înainte de a fi deportate în țările lor.

Noua strategie a guvernului italian a trecut în mare parte neobservată în Italia, însă organizațiile umanitare denunță că nu este doar o „extensie” a centrelor de expulzare deja existente în Italia. „Repatrierea directă mută atenția mult dincolo de acordul bilateral: nu numai că persoanele sunt reținute în afara spațiului Schengen, dar sunt repatriate dintr-o țară terță fără a trece prin niciun teritoriu supus jurisdicției depline a UE”, notează ONG-ul Emergency. Această organizație umanitară denunță faptul că sistemul italian „consolidează un regim de opacitate care face imposibilă verificarea respectării drepturilor fundamentale” ale celor reținuți.

Politica de migrație a lui Meloni include și semnarea unor acorduri controversate cu țări precum Tunisia și Libia pentru a reduce imigrația ilegală în centrul Mediteranei. Camera Deputaților a aprobat o moțiune de reînnoire a acordului cu Libia. Pactul a fost semnat pentru prima dată în 2017 de guvernul social-democrat al lui Paolo Gentiloni și a fost reînnoit de atunci de fiecare guvern succesiv, în ciuda criticilor din partea organizațiilor umanitare și a organismelor internaționale, care denunță maltratarea migranților care sosesc în țara africană de către autoritățile și garda de coastă libiană.

Sursa: Rador Radio România