Modelul Ruanda, luat în calcul de liberalii germani în chestiunea migrației
Marea Britanie plănuia să deporteze migranții ilegali direct în Rwanda, dar planul a eșuat. Liberalii germani din FDP propun acum același plan, sub supravegherea ONU.
În dezbaterea privind relocarea procesării solicitărilor de azil în afara UE, politicianul FDP Joachim Stamp a propus modelul Rwanda. Reprezentantul Special al Guvernului Federal pentru Acordurile privind Migrația a sugerat în podcastul „Table.Briefings” că procedurile pentru migranții care vin în Europa prin Rusia și Belarus ar trebui să fie externalizate către țara est-africană, relatează Spiegel Online.
Ar putea fi folosite „capacitățile disponibile acolo care au fost pregătite inițial pentru această înțelegere cu britanicii”, a spus Stamp. Modificare propusă de el constă în faptul că procedurile ar trebui să se desfășoare sub umbrela Agenției ONU pentru refugiați - UNHCR, o diferență fundamentală față de acordul pe care Marea Britanie a încercat să-l încheie cu Rwanda.
El crede că modelul Ruanda ar fi o modalitate de a contracara „războiul hibrid” al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, și al celui din Belarus, Alexander Lukașenko, care „au vizat migranții dincolo de granița de est a Uniunii Europene”. „Acest lucru ar însemna că propaganda lui Putin și Lukașenko nu i-ar mai surprinde pe irakieni, sirieni și afgani cărora li s-a spus: Vino aici la Minsk sau la Moscova și te vom duce în Europa”.
Politicianul liberal a mai spus că ar fi „excelent" dacă s-ar găsi o altă țară terță dispusă să găzduiască proceduri de azil, la momentul actual existând doar Ruanda.
El a precizat că vor fi necesare modificări legale, deoarece în acest moment migranții pot fi trimiși doar în țări terțe sigure. În opinia sa, ar trebui să se renunțe la această prevedere.
Cancelarul Olaf Scholz a promis landurilor în iunie că va continua să examineze posibile modele de proceduri de azil în țări din afara Uniunii Europene și să prezinte rezultate concrete până în decembrie. În același timp, Scholz a subliniat că acest lucru ar putea să nu ducă la o reducere semnificativă a numărului de cereri de azil.
Marea Britanie dorea să ducă în Rwanda solicitanți de azil, care să rămână acolo până la terminarea procedurilor. Planul nu a putut fi niciodată implementat. Noul guvern laburist a anulat acordul cu Rwanda, după ce au fost cheltuite sute de milioane de lire sterline fără ca un singur zbor de deportare să plece spre Rwanda.
În Germania, discuțiile privind reducerea migrației au început după atacul de la Solingen, care a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor opt. Agresorul, un sirian în vârstă de 26 de ani, este suspectat de autoritățile germane că ar fi afiliat grupării jihadiste Statul Islamic.
Comentarii