Mureșan: Grupul PPE susține decizia PNL și UDMR de a-l sprijini pe Nicușor Dan

Grupul PPE din Parlamentul European susține decizia PNL și UDMR de a sprijini candidatul pro-european la alegerile prezidențiale, pe Nicușor Dan, potrivit unui comunicat de presă al președintelui grupului Manfred Weber și al lui Siegfried Mureșan.
"În fața extremiștilor antieuropeni, noi, partidele pro-europene, trebuie să fim unite în a susține politicienii pro-europeni. De aceea, Grupul PPE critică decizia Partidului Social Democrat de a refuza sprijinul pentru Nicușor Dan. Un partid politic își arată angajamentul față de valorile europene prin decizii concrete în momente importante ca acesta, nu doar prin declarații sau formulări pompoase în documentele interne ale partidului", a precizat eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan.
"Decizia Partidului Social Democrat din România este pur și simplu inacceptabilă. Aștept un angajament clar din partea lor de a susține singurul candidat pro-european. În fața extremismului crescând în Europa, nu există loc pentru jocuri politice", a declarat Manfred Weber, președintele Grupului PPE din Parlamentul European.
Comentarii