NATO a lansat un videoclip în care arată cum armata bulgară și cea americană construiesc un grup de luptă NATO în Bulgaria în 2022, scrie sega.bg.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, aliații au decis să consolideze grupurile de luptă NATO existente și au creat altele noi în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Grupul de luptă a fost înființat la 1 martie 2022 pentru a îndeplini sarcini privind creșterea vigilenței și a potențialului de apărare al NATO, pe baza unui batalion mecanizat al Forțelor Terestre, pregătit pentru integrarea forțelor și a echipamentelor aliate.


La 4 martie 2022 a fost declarată realizarea capacităților operaționale inițiale. La Summitul extraordinar al NATO desfășurat la Bruxelles la 24 martie 2022, s-a convenit întărirea pozițiilor Alianței în toate zonele cu o creștere semnificativă a forțelor flancului estic al Alianței pe uscat, aer și pe mare.

În prezent, Bulgaria are un grup de batalion de aproximativ 1.200 - 1.300 de oameni și este cu țara cadru Italia. Pentru acesta, SUA au dat o companie de vehicule blindate de luptă Stryker. Marea Britanie a trimis o companie din Regimentul Regal Irlandez, Grecia s-a implicat cu un pluton antitanc, iar Bulgaria cu batalionul 42 mecanizat al Forțelor Terestre, care a participat la misiuni în Afganistan. Italia are cea mai numeroasă participare la grup, cu peste 700 de militari și peste 50 de echipamente. Grupul include și personal militar din Turcia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Albania.

În iulie 2023, s-a anunțat că Bulgaria propune NATO crearea unui cartier de divizie multinațional care să fie situat în regiunea Kabile și la Bezmer.

Acest lucru va însemna practic că, în cazul unei amenințări împotriva Bulgariei, va fi dislocat nu numai grupul de luptă multinațional al Alianței, legat de care s-a decis deja să devină brigadă, ci și o întreagă divizie, care include cel puțin trei brigăzi. Ideea este de a crea un astfel de cartier, asemănător celui existent deja în România, care administrează divizia Sud-Est.

După crearea unui astfel de cartier de divizie multinațională și în Bulgaria, acesta va conduce două brigăzi bulgare plus grupul de luptă multinațional, precum și, dacă va fi necesar, mai multe forțe și echipamente. Acestea sunt brigăzi care alcătuiesc o divizie. Propunerea este ca acest cartier general să fie condus de un ofițer bulgar.

"Vor fi atâtea cadre militare cât sunt necesare pentru a se oferi un răspuns rapid și adecvat. În momentul de față, la baza componentei terestre din Bulgaria sunt cele două brigăzi bulgare, grupul de luptă multinațional. Vom fi gata să primim mai multe forțe NATO - forțe aliate și echipamente. Și acest cartier de divizie multinațional să poată prelua comanda acestor forțe și echipamente", a adăugat atunci șeful Apărării Bulgariei, amiralul Emil Eftimov.

Totuși, în acest scop, Bulgaria trebuie să pregătească infrastructura necesară. "Zona militară din Kabile și Iambol va fi îmbunătățită, acolo țara vrea să construiască infrastructura necesară. Baza Aeriană Bezmer, pentru a putea fi dislocată o componentă de aviație. Va exista și un sistem de comandă și control. Contribuția noastră este crearea unui Cartierul general de divizie multinațional pe teritoriului bulgar", a mai anunțat șeful Apărării.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA