Șase luni mai târziu, Donald Trump i-a succedat lui Joe Biden la Casa Albă și totul s-a schimbat. În câteva săptămâni, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord a căpătat aspectul unei nave în derivă, al cărei căpitan și-a pierdut capul, rememorează „Le Monde” (Franța), într-un editorial semnat de Sylvie Kauffmann.

O navă frumoasă, totuși. Dar aliatul american a devenit atât de evaziv, atât de ostil, încât nimeni nu îndrăznește să-și imagineze ce va fi la următorul summit NATO, programat pe 24 și 25 iunie la Haga, în Olanda. Președintele Trump va face călătoria? Și, pentru a ajunge la fondul chestiunii, dacă va face călătoria, ar putea el să scufunde această alianță militară al cărei membru co-fondator este America? „Nu este imposibil ca, de la o zi la alta, să fim nevoiți să înfruntăm inimaginabilul”, mărturisește un diplomat european la Bruxelles.

A imagina inimaginabilul – NATO fără americani – este noul și tulburător exercițiu în care europenii se angajează discret la imensul cartier general al organizației, situat lângă capitala Belgiei. Unii au amintiri amare despre primul mandat al lui Trump (2017-2021), când președintele a pus-o la zid pe Angela Merkel pentru că Germania nu cheltuia suficient pentru apărare. Dar pe atunci măcar participa la reuniuni. El a declarat uneori NATO „o alianță învechită” sau și-a exprimat îndoieli cu privire la articolul 5, care ar trebui să garanteze apărarea colectivă a unui stat membru atacat, dar cei din jurul lui s-au grăbit să repare situația.

Încredere pierdută

Astăzi, Donald Trump nu mai spune că va părăsi NATO – ba chiar l-a asigurat pe noul secretar general, Mark Rutte, de angajamentul său față de Alianță, atunci când olandezul l-a vizitat pe 13 martie. Dar asigurările sale nu mai conving pe nimeni, deoarece încrederea este pierdută, pe fundalul obiectivelor imperialiste la adresa altor membri NATO, precum Canada și Danemarca.

În scenariile avute în vedere, există și răul „cel mai rău”: o retragere americană haotică fără ca europenii să poată moșteni mașinăria NATO, această interoperabilitate prețioasă construită de-a lungul anilor între diferitele forțe armate naționale, sub controlul Statelor Unite. Nimic nu susține acest scenariu momentan, dar nimeni nu îl mai poate exclude.

Amiralul Giuseppe Dragone, președintele Comitetului Militar NATO, s-a declarat încrezător (pe 12 martie, la Forumul de Apărare și Strategie de la Paris) că Statele Unite vor menține controlul asupra „energiei aeriene, spațiale și nucleare”, sugerând că apărarea convențională va fi responsabilitatea Europei.

„Trump a golit NATO de ceea ce face o alianță de apărare colectivă puternică: fiabilitatea”

Acest scenariu este considerat mai plauzibil, chiar pozitiv, de către acei europeni care aspiră să dezvolte o apărare autonomă și să construiască o arhitectură regională de securitate, cu condiția ca o astfel de reorganizare să fie realizată în ordine și în termene realiste.

În toate cazurile, este necesară o „recalibrare masivă” a NATO, potrivit unei surse NATO. Până acum, niciun membru al administrației Trump nu a declarat că vrea să retragă garanția nucleară pentru europeni, deși au fost multiple aluzii la o retragere a trupelor americane de pe continent, acum în număr de 100.000.

Donald Trump vrea să redistribuie forțele americane nu doar pentru a înfrunta puterea chineză în regiunea Indo-Pacific, ci și pentru a bloca imigrația ilegală acasă, la granița cu Mexicul. Prioritățile sale sunt clare: în timp ce în Europa se vorbește doar de o reducere bruscă a forțelor americane, secretarul de stat de la Apărare, Pete Hegseth, tocmai a anunțat în Japonia o consolidare a sistemului american din Arhipelag, care va fi dotat cu un „HQ de război” și cu „responsabilități operaționale”.

Un alt scenariu este cel al „cochiliei goale”: Alianța încă există, dar Statele Unite o golesc de conținut, în special prin faptul că nu mai garantează aplicarea articolului 5. Fost înalt oficial NATO, acum cercetător la Consiliul European pentru Relații Internaționale, Camille Grand preferă această ipoteză, a unei „retrageri de facto, dar nu de jure, un fel de dezintegrare formală a Alianței”.

Europenii trebuie așadar, în această „recalibrare” a NATO ale cărei contururi sunt încă vagi, dar inevitabile, să planifice capabilitățile și coordonarea, domenii pe care puterea americană le-a pus de bunăvoie sub dominația sa.

Reînarmarea Europei, susținută de Uniunea Europeană, urmărește consolidarea capacităților. Va mai dura, mai ales că armele achiziționate de europeni din Statele Unite rămân dependente de nord-americani mult după achiziție. Dacă europenii nu au dobândit până acum aceste capacități, explică un fost ambasador american la NATO, Ivo Daalder, în jurnalul Foreign Affairs, „este tocmai pentru că Washingtonul le-a spus timp de zeci de ani că acest lucru ar duce la dublare și risipă”. Ce diabolic!

Mai rămâne de luat în considerare un scenariu atât de întunecat, încât cu greu îndrăznim să-l imaginăm: acela al inversării totale a alianțelor, în care Statele Unite ar sacrifica Europa în favoarea unui acord cu Rusia. Acesta este motivul pentru care problema Ucrainei este centrală pentru europeni; pentru americani, este doar conjuncturală.

În ce măsură Donald Trump consideră acceptabil un colaps al Ucrainei? În acest moment, nimeni nu poate spune. Aceasta este cea mai explozivă necunoscută pentru viitorul NATO și al Europei.

Sursa: Rador Radio România