Posibila sosire a liderului partidului Reform UK în funcția de prim-ministru provoacă temeri la Bruxelles cu privire la o schimbare de poziție din partea Londrei în discuțiile pentru un acord post-Brexit, relatează „L'Express” (Franța).

Relațiile dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit s-ar putea răci? Deși țara a luat măsuri pentru a se apropia de Bruxelles de la venirea la putere a liderului laburist Keir Starmer în 2024, revenirea în prim-planul scenei politice a lui Nigel Farage, liderul partidului de extremă dreapta Reform UK, stârnește temeri privind o inversare a situației. Într-o asemenea măsură încât Cei 27 cer ca orice viitor guvern britanic să plătească o compensație financiară substanțială dacă s-ar retrage din acordul de „resetare” post-Brexit, care vizează reducerea birocrației în comerțul cu alimente și ar putea duce la o creștere cu 22% a exporturilor agroalimentare britanice către UE, potrivit unui studiu din 2024 realizat de universitățile din Aston și Bristol.

Acest proiect de text, susținut puternic de organizațiile profesionale și industriale, impune Marii Britanii să se „alinieze dinamic și să implementeze simultan” toată legislația europeană care reglementează produsele de origine animală și vegetală. Pentru a asigura conformitatea, „clauza Farage”, care ar intra în vigoare dacă Farage ar deveni prim-ministru, prevede că partea care se retrage unilateral din acord trebuie să plătească o compensație care să acopere costurile de înființare „a infrastructurii și echipamentelor, recrutarea inițială și instruirea necesare pentru stabilirea controalelor la frontieră”, relatează „Financial Times”.

Această „măsură de securitate [are ca scop] asigurarea stabilității și descurajarea lui Farage și a aliaților săi”, a declarat un diplomat pentru ziarul englez, adăugând că Bruxelles-ul dorește să semneze un acord care să dureze dincolo de actuala legislatură britanică, care se încheie în 2029. „UE dorește un acord pe termen lung și nu doar până în 2029, în cazul unei schimbări a majorității la următoarele alegeri”, a spus el.

Dar Reform UK și conservatorii, dimpotrivă, văd o astfel de clauză ca pe un atac la adresa suveranității juridice a Marii Britanii și au promis deja că o vor abroga. „Niciun parlament nu își poate obliga succesorul; nu vom onora nicio clauză. Dacă Starmer semnează acest acord, va fi un atac la adresa democrației”, a declarat Nigel Farage, acuzându-și rivalul că „vinde suveranitatea parlamentară”. Liderul conservator Kemi Badenoch respinge, de asemenea, orice acord "care implică influență din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene". Potrivit acestora, această apropiere de UE este o trădare a rezultatelor din 2016 în favoarea părăsirii organizației supranaționale, chiar dacă acordul nu prevede revenirea Marii Britanii la piața unică.

„Clauzele de ieșire sunt un element fundamental al oricărui acord comercial internațional. A susține că aceste clauze juridice de rutină constituie un atac la adresa democrației este, sincer, exasperant”, a declarat un oficial laburist pentru „Financial Times”, explicând că, în orice caz, „negocierile detaliate cu Bruxelles-ul privind termenii preciși ai acordului nu au început încă”.

După ce a condus în sondaje anul trecut, avântul lui Nigel Farage pare să scadă. La sfârșitul lunii decembrie, Reform UK a obținut 25% din intențiile de vot, cel mai scăzut nivel din ultimele șase luni, după ce a atins un vârf de 32% în septembrie, potrivit unui sondaj YouGov publicat de "The Independent". Partidul Laburist și cel Conservator și-au revenit ușor (20%, respectiv 19% din intențiile de vot), dar rămân în dificultate serioasă.

Sursa: Rador Radio România