Un ministru britanic apreciază că șansele ca UE și Regatul Unit să ajungă la un acord sunt mai mici de 50%, în timp ce Parlamentul European spune că nu-l va aproba dacă acesta nu e gata până duminică.

„Cred că din păcate este mai probabil să nu ajungem la un acord”, a declarat ministrul MIchael Gove în fața parlamentarilor britanici. El a explicat că sunt unele divergențe „chiar în centrul” mandatului de negociere al guvernului de la Londra, scrie Agerpres.

El a adăugat că orice eventuală perturbare în porturile britanice după încheierea perioadei de tranziție, la 31 decembrie, va fi de scurtă durată.

„Mă aștept ca, după câteva zile sau săptămâni de potențiale perturbări, lucrurile să se rezolve de la sine și să ajungem la o nouă normalitate aproximativ la începutul anului viitor”, a spus oficialul britanic.

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, le-a transmis joi europarlamentarilor că un astfel de acord în zilele următoare este posibil, dar dificil, mai ales din cauza dosarului pescuitului. Menținerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, respinsă de Londra, se numără printre chestiunile divergente la aceste tratative, un subiect sensibil în special pentru Franța și Olanda.

Eurodeputații i-au transmis lui Barnier că Parlamentul European nu va iniția procedurile pentru ratificarea unui potențial acord privind relația post-Brexit dacă nu primește textul acordului până duminică, 20 decembrie, motivând că nu ar mai fi suficient timp pentru a examina textul.

O sesiune plenară extraordinară a Parlamentului European ar putea fi organizată până la sfârșitul lunii dacă va fi încheiat un acord între Bruxelles și Londra.

UPDATE: Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a discutat joi seară cu premierul Boris Johnson despre stadiul negocierilor. Ea a spus că depășirea divergențelor va fi „foarte dificilă”.

„Am discutat cu Boris Johnson despre stadiul negocierilor dintre UE și Regatul Unit. Am salutat progrese importante legate de numeroase subiecte. Cu toate acestea, rămân serioase divergențe, în special privind pescuitul. Depășirea lor va fi va fi foarte dificilă. Negocierile vor continua mâine”, a spus Ursula von der Leyen.

 

Fără un acord, relațiile comerciale dintre Regatul Unit și UE vor fi reglementate de normele Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Va fi însă nevoie de unele înțelegeri sectoriale între Bruxelles și Londra pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este sectorul transporturilor, pentru acesta Comisia Europeană anunțând săptămâna trecută planuri de contingență aplicabile în caz de eșec al negocierilor, amintește Agerpres.