Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a înregistrat marți la Parlamentul European petiția inițiată de PSD și PES activists România pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români.

"Satele românești și comunitățile din mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene.În acest sens, împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și PES activists România, am înregistrat oficial la Parlamentul European o petiție semnată de sute de fermieri, antreprenori, oameni de cultură, reprezentanți ai autorităților locale și persoane care trăiesc sau lucrează în mediul rural, cărora le mulțumim pentru sprijin, prin care solicităm o mai mare atenție din partea instituțiilor europene pentru problematicile, provocările și nevoile din mediul rural", a spus Victor Negrescu, potrivit unui comunicat de presă.

Eurodeputatul a adăugat că "este timpul ca cetățenii din comunitățile mici să nu mai fie tratați ca cetățeni de rang secund", astfel că solicită organizarea unei dezbateri la nivel înalt privind mediul rural, creșterea fondurilor europene alocate zonelor rurale la revizuirea bugetului european pe termen lung și măsuri europene integrate pentru creșterea nivelului de trai și sprijinirea sectoarelor economice și a agriculturii din comunitățile mici.

Campania, începută în săptămâna în care a fost celebrată Ziua Europei, s-a desfășurat sub deviza #SateRomâneștiCuBaniEuropeni și a fost depusă la Parlamentul European chiar în această perioadă în care are loc la Bruxelles un nou protest al fermierilor români.