Guvernul elvețian a anunțat marți că Elveția dorește să participe la Scutul vizând Apărarea Aeriană Europeană – o decizie care, potrivit unor critici, contravine îndelungatului statut de neutralitate promovat de această țară.

Scutul de Apărare Aeriană este un program comun de apărare antiaeriană stabilit în Germania, în 2022, și menit să întărească apărarea aeriană europeană – o problemă devenită de stringentă actualitate după invazia Rusiei în Ucraina, scrie US News&World Report.

În cursul unei reuniuni programate vineri și convenite cu omologii săi din Austria și din Germania, ministrul elvețian al apărării, Viola Amherd, urmează să semneze o declarație de intenție vizând aderarea la acest program.

„Elveția dorește să participe la Inițiativa vizând Scutul Aerian European, iar o declarație cu privire la această intenție urmează să fie semnată la Berna”, a declarat pentru Reuters ministra apărării, ea confirmând astfel o știre difuzată anterior de canalul SRF.

Până acum, în jur de 17 țări europene au aderat la proiectul Scutului Aerian, printre care Germania, Marea Britanie, Finlanda și Suedia.

Proiectul ar urma să reducă din costuri, coordonând achiziția unor sisteme de apărare aeriană și de rachete, cum ar fi, de exemplu, sistemul antirachetă Patriot. Planul vizează totodată și o cooperare în privința instrucției, în privința întreținerii și pe plan logistic.

În urma invaziei Rusiei în Ucraina, din februarie 2022, vecinii europeni au exercitat tot mai multe presiuni asupra Elveției, cerându-i să sprijine Ucraina pe plan militar și să permită exportul pe terțe piețe al unor arme produse în Elveția.

Săptămâna trecută, Berna a respins cererea firmei elvețiene de armament RUAG de a vinde 96 de tancuri Leopard A5 pentru a fi folosite în Ucraina. Anterior, țara a mai respins și o serie de cereri ale Danemarcei și Germaniei - două țări care doreau să trimită în ajutorul Ucrainei blindate și muniție de proveniență elvețiană.

Planul Sky Shield a provocat îngrijorare în tabăra celor care susțin neutralitatea Elveției.

„Demersul nu e în conformitate cu neutralitatea strictă a Elveției”, a declarat Werner Gartenmann, din partea grupului de militanți Pro Schweiz. El a spus totodată că se teme că un asemenea demers ar face ca Elveția să devină dependentă din punct de vedere militar de o serie de țări străine și de NATO, ceea ce ar face ca țara să devină ținta unor atacuri.

Anunțul Elveției vine la scurt timp după ce o altă țară neutră, Austria, a precizat că dorește să se alăture Sky Shield.

Sursa: RADOR