Miercuri după-amiaza târziu, 16 iulie, Comisia a prezentat proiectul bugetului multianual al Uniunii pentru perioada 2028-2034, un buget „mai strategic, mai flexibil și mai transparent”, potrivit președintei Ursula von der Leyen. Acesta revoluționează exercițiul bugetar, deoarece sparge compartimentarea etanșă dintre politicile europene care a împiedicat Comisia să abordeze urgențele actuale. Însă ceea ce este un moment important în viața Uniunii s-a transformat într-un haos total, nimeni neputând oferi cifre fiabile și explicând clar implicațiile pentru cetățeni, fermieri, întreprinderi și statele membre.

Motivul? O centralizare birocratică exacerbată și un cult morbid al secretului. Ursula von der Leyen, șeful său de cabinet, germanul Bjoern Seibert, și franțuzoaica Stéphanie Riso, șefa Direcției Generale Buget și fost șef adjunct al cabinetului președintelui, au elaborat acest „cadru financiar multianual” (CFM) izolat și „în grabă”, potrivit unui înalt funcționar public. Fără a implica celelalte direcții generale, nici pe ceilalți 26 de comisari - care au fost nevoiți să accepte proiectul după o ședință rapidă miercuri după-amiază, fără a avea timp să-și formeze o viziune de ansamblu - și nici Parlamentul European sau statele membre, care vor trebui în cele din urmă să-l adopte în unanimitate.

Ca să vă faceți o idee despre haos, abia duminică, 13 iulie, șefii de cabinet ai comisarilor au aflat despre structura generală. A urmat o întâlnire care a durat luni, apoi marți, până la miezul nopții și, în final, miercuri dimineața. Mai rău, abia marți seara cei 26 de comisari au aflat despre bugetul care le va fi alocat, dar fără a fi informați despre celelalte alocări.

De ce au vrut să prezinte un pachet bugetar care include sute de pagini de regulamente de punere în aplicare pe 16 iulie, când nimic nu era cu adevărat gata? Pentru a face pe plac Danemarcei, care deține președinția rotativă de șase luni a Consiliului de Miniștri al UE și care a dorit să înceapă rapid negocierile care vor dura până la sfârșitul anului 2027.

De ce un buget pe șapte ani?

Înainte de 1988, bugetul Uniunii era adoptat anual, ca în toate statele membre. Dar, începând cu 1979, Margaret Thatcher, Doamna de Fier britanică, l-a luat ostatic, proclamând celebra sa declarație: „Îmi vreau banii înapoi”. Primul ministru dorea o rambursare, considerând că UE costă prea mult, ceea ce era parțial adevărat la acea vreme. Pentru a depăși aceste blocaje repetate, Jacques Delors, președintele francez al Comisiei, a propus în 1987 adoptarea unui cadru financiar pe cinci ani și acordarea unei rambursări Regatului Unit. „Pachetul Delors I” (1988-1992) fiind un succes, el a propus în „Pachetul Delors II” creșterea perioadei la șapte ani (1993-1999), o periodicitate care s-a menținut de atunci.

Însă astăzi, când „crizele nu mai sunt excepția, ci norma”, așa cum ne-a amintit Ursula von der Leyen miercuri, șapte ani este o perioadă mult prea lungă. De exemplu, cine ar fi putut prezice Covid-19, războiul din Ucraina, criza energetică sau războiul comercial declanșat de americani? Nu degeaba a fost necesar un împrumut major, care să majoreze bugetul 2021-2027 cu două treimi. În mod curios, în timp ce tratatele europene prevăd că bugetele trebuie să aibă o durată minimă de cinci ani, ceea ce le-ar alinia cu mandatele Parlamentului European și ale Comisiei, executivul european nu propune scurtarea acestora pentru a le adapta mai bine la realitățile economice și geopolitice.

Care este dimensiunea bugetului 2028-2034?

Ursula von der Leyen susține că acesta se ridică la 2.000 de miliarde de euro pe această perioadă, față de 1.270 de miliarde de euro (euro actuali) pentru bugetul 2021-2027, la care trebuie adăugate cele 807 miliarde de euro din împrumutul european post-Covid (cunoscut sub numele de Next Generation EU), adică 2.070 de miliarde de euro. Înseamnă asta că noul cadru bugetar va fi aproape dublat? Aceasta este o prezentare înșelătoare. Redus la venitul național brut european, bugetul reprezintă doar 1,15% față de 1,13% pentru perioada anterioară, la care trebuie adăugat 0,11% din venitul național brut destinat rambursării împrumutului post-Covid (24 de miliarde de euro pe an, între 2028 și 2034). Cu alte cuvinte, comparativ cu bogăția europeană care crește constant, bugetul se schimbă foarte puțin, cu excepția faptului că nu va fi redus cu 168 de miliarde pe parcursul a șapte ani...

Parlamentul European nu a greșit deloc: pentru coraportorii PPE (partidul politic conservator al doamnei von der Leyen) și cei socialiști ai proiectului CFM, această propunere „echivalează cu înghețarea investițiilor și cheltuielilor în termeni reali, la care se adaugă rambursarea împrumutului Next Generation EU. Acesta este un statu quo-ul, iar Comisia a indicat întotdeauna că aceasta nu era o opțiune”.

Ce propune Comisia pentru a face bugetul mai flexibil?

Simplu spus, Bruxelles-ul dorește să elimine bariera existentă între bugetele alocate diferitelor politici, în special Politicii Agricole Comune (PAC) și ajutoarelor regionale (fondurile structurale), care reprezintă în prezent împreună 830 de miliarde de euro, adică două treimi din buget, și care sunt complet intangibile. Prin urmare, propune crearea unui fond de 865 de miliarde de euro care ar combina PAC, pescuitul, ajutoarele regionale, politica socială, securitatea alimentară și politica de migrație. Fiecare stat ar primi o parte din acest pachet bugetar (defalcarea este încă necunoscută), pe care ar propune să o aloce după cum consideră de cuviință, prin prezentarea la Bruxelles a unui „plan de parteneriat național și regional” care să respecte o serie de reguli definite de Uniune. Aceste planuri ar trebui să includă promisiuni de reforme structurale, iar distribuirea fondurilor ar fi condiționată de respectarea statului de drept, exact așa cum a fost cazul fondurilor majore de împrumut post-Covid. Această condiționalitate, care nu există în prezent, are puține șanse să fie acceptată de către cei Douăzeci și Șapte, iar Ungaria va asigura acest lucru.

Consecințele instituționale ale acestor planuri naționale sunt semnificative: pe de o parte, așa cum a fost deja denunțat de Parlamentul European, este vorba de o „naționalizare a bugetului european”, care este redus „la cel mai mic numitor comun al preferințelor naționale”, după cum spune românul Siegfried Mureșan (PPE). Pe de altă parte, aceste planuri vor consolida puterea președintei Comisiei, care va fi în centrul negocierilor cu statele, și vor reduce la zero puterea Parlamentului European, care nu va avea niciun cuvânt de spus în acest proces de negociere.

Al doilea pachet bugetar ca mărime, care nu va fi afectat de aceste „planuri naționale”, va fi alocat unui „Fond European de Competitivitate” în valoare de 410 miliarde de euro, care reunește mai multe linii bugetare (cercetare, apărare, spațiu, digitalizare, decarbonizare, inovare, biotehnologie și sănătate) alocate în prezent în jur de 130 de miliarde de euro. Potrivit lui Stéphane Séjourné, vicepreședintele Comisiei pentru Piața Internă, „această sumă ar trebui să genereze 1.000 de miliarde de euro prin efect de levier”. În detaliu, deși alocările vor varia în funcție de prioritățile actuale, bugetul pentru cercetare va crește de la 100 de miliarde de euro la 175 de miliarde de euro, iar cel pentru apărare și spațiu de la 26 de miliarde de euro la 131 de miliarde de euro. Printre alte inovații, Comisia dorește să aloce 200 de miliarde de euro unui instrument „Europa Globală”, așa cum a explicat Von der Leyen (ajutor umanitar, parteneriate strategice, extindere) și să aloce 100 de miliarde de euro pentru reconstrucția Ucrainei.

Va dispărea PAC?

O parte din bugetul actual al PAC va fi rezervată, în valoare de 300 de miliarde de euro, reprezentând în principal ajutoare directe, față de cele 387 de miliarde de euro actuale, inclusiv 270 de miliarde de euro sub formă de sprijin pentru venituri. Același lucru se va aplica și Politicii Comune în Pescuit (2 miliarde de euro) și Fondurilor Structurale (218 miliarde de euro). Cu alte cuvinte, nu există nicio garanție că statele nu vor putea utiliza fondurile excedentare alocate în prezent acestor politici în altă parte.

Cu toate acestea, este prevăzut un premiu de consolare: pentru a compensa probabila scădere a finanțării pentru agricultură, țările vor putea crește ajutoarele acordate fermierilor, probabil în limite definite pentru a evita concurența neloială între cei care au mijloace și cei care nu au. Trebuie recunoscut faptul că acest lucru deschide ușa către o renaționalizare parțială a celei mai vechi politici comune a Uniunii, fără îndoială necesară pentru a crea un spațiu de manevră la nivel european.

Ce venituri vor fi folosite pentru finanțarea acestui buget?

Principala resursă rămân contribuțiile naționale bazate pe PIB (40% din buget). Și acestea nu vor crește. Pentru a elibera bani, Comisia propune crearea de noi „resurse proprii”, care nu depind de state, pe lângă cele deja existente (taxe vamale, o parte din TVA, o taxă pe plastic, amenzi pentru întreprinderi etc.): dorește să crească prețul Etias (autorizația de intrare pe teritoriul european) de la 7 la 29 de euro pentru a-l alinia cu cel al Esta american, să impoziteze marile companii, să perceapă accize pe tutun, să introducă o taxă pe deșeurile electronice nereciclate și să colecteze o parte din veniturile din cotele de carbon și din taxa de carbon la frontieră. Aceasta înseamnă 350 de miliarde de euro pe o perioadă de șapte ani.

Comisia nu propune ca Uniunea să poată contracta împrumuturi comune, după modelul post-Covid, pentru a finanța investițiile de care are nevoie economia europeană, pe care Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, le estimează la 800 de miliarde de euro pe an. Însă propune să atragă 150 de miliarde de euro de pe piețe, la rate preferențiale, pentru a acorda împrumuturi statelor care doresc să investească în „priorități europene comune”, cum ar fi industria de apărare, infrastructura energetică sau tehnologiile strategice. În mod similar, dorește să poată contracta împrumuturi de până la 400 de miliarde de euro pentru a face față în cazul unei crize grave.

Chiar dacă acest proiect este departe de a fi atât de ambițios pe cât ar fi trebuit să fie, va stârni o opoziție puternică în toate statele și între instituții, deoarece atinge subiecte tabu, precum PAC. Ușile se vor trânti, iar pe șefii de stat și de guvern îi așteaptă nopți lungi și nedormite de negocieri.

Sursa: Rador Radio România