Președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a declarat marți, într-o conferință de presă la Strasbourg, că președintele Nicușor Dan va participa la Summitul PPE din 26 iunie de la Bruxelles.

"Participarea președintelui Nicușor Dan la Summitul Partidului Popular European este o veste bună pentru România", consideră eurodeputatul Siegfried Mureșan (PPE / PNL).

El explică faptul că este o veste bună, deoarece Partidul Popular European este cea mai mare familie politică din Uniunea Europeană, are cei mai mulți șefi de state și de guverne, cei mai mulți comisari europeni, cei mai mulți europarlamentari și deține conducerea Comisiei Europene și a Parlamentului European.

Cum Summitul PPE are loc înaintea fiecărui Consiliu European pentru a stabili prioritățile partidului înainte de Consiliu, "prioritățile și pozițiile PPE sunt foarte influente în Consiliul European și, de multe ori, coincid cu deciziile finale ale acestuia".

Prin urmare, participarea președintelui Nicușor Dan la Summitul PPE "oferă României o mai mare capacitate de a influența deciziile majore la nivelul Uniunii Europene", mai spune Mureșan.

Nicușor Dan a candidat independent la președinția României și la Primăria Capitalei, dar a fost susținut inclusiv de PNL.

El a fondat USR, partid care face parte din familia liberală Renew Europe.