#QatarGateOmbudsmanul european cere explicații CE pentru călătoriile unui oficial în Qatar plătite de terți
Ombudsmanul european, Emily O'Reilly, a cerut Comisiei Europene să-i precizeze regulile aplicabile călătoriilor de serviciu ale angajaților săi.
Solicitarea a fost făcută după apariția unor dezvăluiri care arată că un funcționar de rang înalt al executivului comunitar a efectuat perioada 2015-2021 deplasări repetate în Qatar plătite de această țară sau de "organizații apropiate", relatează luni agențiile AFP, EFE și DPA, preluate de Agerpres.
Potrivit publicației Politico, șeful Direcției Generale de Transport din cadrul Comisiei Europene, Henrik Hololei, a călătorit în acea perioadă gratis la Business Class cu compania aeriană Qatar Airways, aceasta când Comisia Europeană negocia acordul aerian al UE cu statul Qatar, fără însă ca respectivul reprezentat al Comisiei să fie implicat în negocieri.
Aceasta "ridică întrebări legitime cu privire la o eventuală influență injustă asupra procesului decizional al UE în acest domeniu", estimează Emily O'Reilly într-o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Comentarii