Comisarul european pentru comerț, irlandezul Phil Hogan, și-a anunțat miercuri seara demisia după ce a fost acuzat că a încălcat regulile privind COVID-19 din țara sa, relatează BBC Online.

"I-am prezentat miercuri seară demisia din funcția de comisar european președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen", a anunțat Phil Hogan într-un comunicat.

Demisia vine după ce Guvernul irlandez l-a acuzat pe comisarul european pentru comerț că a încălcat regulile privind lupta împotriva Sars-CoV-2. Hogan a participat pe 19 august la o cină cu peste 80 de persoane, în comitatul Galway, în vestul Irlandei. El a fost criticat și pentru faptul că nu a respectat regulile privind carantina, atunci când a călătorit de la Bruxelles în Irlanda.

Hogan susține că nu a încălcat legea, dar ar fi putut fi ”mai riguros” în respectarea regulilor anti-COVID-19. 

"A devenit din ce în ce mai clar că această controversă legată de recenta mea vizită în Irlanda a început să deturneze atenția de la munca mea în calitate de comisar european și ar fi discreditat munca mea în lunile cheie ce vor urma", a mai spus el, cerându-și scuze pentru ceea ce s-a întâmplat.

Marți, Phil Hogan i-a prezentat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, un raport detaliat de patru pagini despre comportamentul său din timpul vizitei în Irlanda.

Hogan a explicat că avea un test negativ la COVID-19, astfel că nu a intrat în carantina de două săptămâni impusă de autoritățile irlandeze pentru persoanele care vin din Belgia. 

El a recunoscut că nu ar fi trebuit să participe la cina organizată pentru sărbătorirea a 50 de ani ai clubului de golf al Parlamentului irlandez. Peste 80 de persoane au participat la acest eveniment, care a dus la mai multe demisii, printre care cea a ministrului irlandez al agriculturii Dara Calleary. Poliția a deschis o anchetă.

În timpul acestei vizite, din perioada 31 iulie - 21 august, Phil Hogan a fost surprins de un polițist vorbind la telefon în timp ce conducea mașina. 

Ursula von der Leyen i-a mulțumit lui Hogan pentru "munca neobosită în calitate de comisar pentru comerț”.