Pagube de peste un miliard de euro în Europa Centrală din cauza inundațiilor
Îngrijorări cu privire la consecințe negative asupra producției în țările afectate, dar și cu privire la noi presiuni inflaționiste, potrivit publicației elene Kathimerini.
Europa Centrală se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimele decenii, preconizându-se că pagubele vor fi uriașe. Deja primele estimări vorbesc despre mai bine de un miliard de euro, dar bilanțul nu este complet, întrucât ciclonul Boris continuă să facă ravagii pe continent de zile întregi, lăsând în urmă morți și pagube materiale importante.
Agenția de rating Morningstar DBRS a estimat până acum un cost de multe milioane de euro, poate chiar peste un miliard, potrivit Reuters.
„Conform celor mai recente informații disponibile, cele mai mari pierderi acoperite de asigurări este probabil să se înregistreze în Cehia, una din țările cele mai afectate de evenimentele meteorologice nefavorabile recente”, a spus Mario De Cicco, vicepreședinte pentru evaluările globale de asigurări și pensii în cadrul DBRS. El a adăugat că asigurarea pentru dezastre naturale este mai obișnuită în Cehia decât în celelalte țări afectate.
Și înainte de ciclonul Boris, inundațiile erau dezastrul natural care producea cele mai mari daune în Europa, potrivit companiei de consultanță în domeniul mediului JBA Risk Management. Numai revărsarea râurilor produce pagube de 7,8 miliarde de euro în fiecare an, o sumă care este de așteptat să crească în continuare atâta timp cât vor exista economii care se dezvoltă în zonele cu risc de inundații și pe măsură ce schimbările climatice aduc precipitații din ce în ce mai puternice.
Ciclonul „Boris” a inundat deja zone din Austria, Cehia, Polonia și România și este de așteptat să afecteze și Slovacia și Ungaria. Guvernele din Polonia, România și Austria au alocat deja fonduri de urgență în valoare de milioane de euro, în timp ce guvernul ceh ia în considerare revizuirea bugetului pentru 2024 din cauza pierderilor.
Însă, dincolo de pagubele imediate, cum ar fi infrastructura, clădirile și alte tipuri de bunuri imobiliare, precum și dincolo de creșterea cheltuielilor pentru sprijinirea cetățenilor, este posibil să apară și probleme economice pe viitor, cum ar fi o scădere a producției și a activității economice, după cum a subliniat Grzegorz Dróżdż, analist de piață la compania de servicii financiare Conotoxia Invest. În ceea ce privește impactul pe termen lung asupra economiilor naționale afectate, se pare că este încă prea devreme pentru a se face un calcul în acest sens.
Pentru Cehia, de exemplu, paguba financiară cumulată în ceea ce privește imobilele și producția este probabil să ajungă la 0,2%-0,5% din PIB, dar impactul asupra creșterii economice va fi mai mic, a spus Katarina Redarjevska, analist-șef pentru Europa Centrală și de Est al Erste Group.
Ea estimează că până la sfârșitul anului, sectorul industrial va resimți o povară suplimentară în toate țările afectate de inundații, în timp ce și sectorul turismului ar putea fi afectat. În sfârșit, problemele apărute în legătură cu culturile agricole ar putea exercita, la rândul lor, presiuni inflaționiste.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii