Parlamentul Bulgariei a adoptat miercuri modificări la legea educației, extinzându-i sfera de aplicare pentru a interzice „propaganda” LGBTQ în școli.

Grupurile pentru drepturile omului au criticat drept discriminatorie măsura. Amendamentul la lege – propus de partidul pro-rus Vazrazhdane al țării – a fost adoptat cu o majoritate largă, cu 159 de voturi "pentru", 22 "împotrivă" și 12 abțineri, transmite France24.

Legea interzice acum „propaganda, promovarea sau incitarea în orice mod, direct sau indirect, în sistemul educațional a ideilor și opiniilor legate de orientarea sexuală non-tradițională și/sau identitatea de gen diferită de cea biologică”.

De asemenea, parlamentarii au votat un text separat care definește „orientarea sexuală non-tradițională” ca fiind „diferită de noțiunile general acceptate și stabilite în tradiția juridică bulgară privind atracția emoțională, romantică, sexuală sau senzuală între persoane de sex opus”.

Demonstrații au avut loc în capitala Sofia, în cursul după-amiezii, pentru a protesta împotriva adoptării amendamentului, scandând „Rușine să vă fie” și „Opriți alungarea oamenilor din Bulgaria”. Printre protestatari se afla și Sanya Kovacheva, o arhitectă de 35 de ani, care a acuzat politicienii țării de „exploatarea dezinformării și de surfing pe valul de ură împotriva comunității LGBTQ” înaintea alegerilor din octombrie.

LevFem, grupul feminist de stânga care a organizat mitingul, a declarat că amendamentul va face imposibilă „combaterea hărțuirii în școli a tinerilor lesbiene, gay, bisexuali și transgender”.

„Vânătoare de vrăjitoare”

ONG-ul pentru drepturi, Comitetul Helsinki din Bulgaria (BHC), a cerut parlamentarilor să nu adopte modificările, afirmând că acestea „încalcă drepturile fundamentale ale omului”, inclusiv cele prevăzute în constituția țării, precum și legile UE și convențiile internaționale.
Legea „interzice diseminarea de idei și concepte, inclusiv informații științifice”, a declarat Radoslav Stoyanov, vicepreședintele BHC, pentru AFP.

„Prevestește implicit o vânătoare de vrăjitoare și sancționează orice efort educațional legat de persoanele LGBTQ în educația școlară”, a scris avocata Denitsa Lyubenova de la grupul pentru drepturile LGBTQ, Deystvie, într-o declarație, numind proiectul de lege „discriminatoriu”. Ideile homofobe apar frecvent în dezbaterea politică din Bulgaria și în mass-media, pe măsură ce țara se confruntă cu al șaptelea scrutin parlamentar în trei ani și jumătate, pe fondul unei instabilități politice grave.

Țara balcanică nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex.

Bulgaria, stat membru al UE, refuză, de asemenea, să ratifice Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, pe care mulți din țară o văd ca pe un instrument pentru recunoașterea unui „al treilea gen”.

Potrivit unui raport recent al Institutului pentru Economie de Piață (IME) din Sofia, „respingerea și discriminarea sunt factori-cheie în emigrarea persoanelor LGBTQ”.

În 2021, Ungaria a adoptat, de asemenea, o lege similară, interzicând „promovarea” LGBTQ în rândul minorilor.