Parlamentul European a adopat marți o rezoluție de susținere a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și îndeamnă statele membre să permită acest lucru.

UPDATE

Într-un mesaj transmis pe Twitter, premierul Nicolae Ciucă spune că rezoluția adoptată reconfirmă că așteptările noastre de aderare la Schengen sunt "justificate și legitime", iar condițiile necesare pentru asta sunt îndeplinite. 

"Decizia ar trebui luată", a conchis premierul în mesajul său.

Și liderul Camerei Deputaților, șeful PSD Marcel Ciolacu, a scris pe pagina sa de Facebook faptul că există o largă majoritate în sprijinul aderării României la spațiul Schengen.

"Singurul grup politic care a votat integral în favoarea acestei Rezoluții a fost grupul social-democraților europeni! Nicio abținere, niciun vot împotrivă! Acest rezultat confirmă că demersurile făcute de PSD au fost corecte și demonstrează încrederea și sprijinul de care beneficiem în interiorul familiei noastre europene. De altfel, această Rezoluție a fost inițiată chiar de grupul S&D din Parlamentul European. Cu adevărat, sunt îngrijorat de abținerile reprezentanților din grupul Renew și de la PPE. Le solicit tuturor partidelor românești care fac parte din cele două familii politice europene să facă toate demersurile pentru a-și convinge colegii că România merită în Schengen", a scris acesta.

+++

În rezoluția adoptată, eurodeputații afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație.

Acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023. Rezoluția a fost adoptată cu 547 voturi pentru, 49 împotrivă și 43 abțineri.

Constatând că spațiul Schengen este „una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene”, eurodeputații critică faptul că statele membre nu au luat încă o decizie privind admiterea Bulgariei și României, deși cele două țări îndeplinesc de mult timp condițiile necesare. Menținerea controalelor la frontierele interne este discriminatorie și are un impact negativ asupra vieții lucrătorilor mobili și a cetățenilor, potrivit eurodeputaților. Obstrucționarea importurilor, a exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor din porturi dăunează, de asemenea, pieței unice a UE.


În prezent, toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, fac parte din spațiul Schengen. Acesta include, de asemenea, state care nu sunt membre ale UE (Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein).

Eurodeputații au solicitat ca Bulgaria și România să fie pe deplin admise în spațiul Schengen în mai multe rânduri, de exemplu în rezoluția din 2018 pe această temă, în rezoluția din 2020 referitoare la situația spațiului Schengen în contextul pandemiei și într-un raport din 2021 privind funcționarea spațiului de liberă circulație.

Rezoluția de marți conclude dezbaterea în plen din 5 octombrie 2022.

Aderarea unor noi țări la spațiul Schengen necesită o decizie unanimă a Consiliului UE. Președinția cehă a Consiliului a indicat că intenționează să poarte discuții pe această temă înainte de sfârșitul anului 2022.