Bugetul multianual al UE, relația cu Marea Britanie și distribuția echitabilă a vaccinului împotriva COVID-19 sunt câteve dintre temele importante aflate pe agenda plenului Parlamentului European de săptămâna aceasta.

După ce Consiliul European a depășit săptămâna trecută impasul privind pachetul bugetar și de redresare pe termen lung, PE este pregătit să voteze cu privire la toate dosarele legislative conexe.

Voturile finale asupra regulamentelor privind cadrul financiar multianual (CFM) și mecanismul privind statul de drept, precum și asupra bugetului anual pentru 2021, vor permite ca sprijinul urgent necesar din bugetul UE și din fondul de redresare să ajungă la cetățeni de la începutul anului viitor.

De asemenea, eurodeputații vor vota o rezoluție, în urma dezbaterii privind cadrul financiar multianual, și  regulamentul privind resursele proprii.

Dezbaterile au loc luni și miercuri, iar voturile miercuri și vineri (pentru bugetul UE pe 2021).

O strategie UE pentru vaccinarea împotriva COVID-19 care să răspundă provocărilor din și din afara UE va fi dezbătută miercuri de eurodeputați cu comisarul Stella Kyriakides.

Dezvoltarea unui vaccin eficient și sigur și implementarea vaccinării la nivel mondial e probabil singura cale pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19.

Cu acest scop, Comisia a propus o Strategie UE privind vaccinurile împotriva COVID-19 și a prezentat etapele principale pentru a pregăti în mod eficient strategiile de vaccinare și distribuirea vaccinurilor.În dezbaterea de miercuri, se așteaptă ca eurodeputații să ceară o abordare la nivel european pentru a asigura accesul la vaccinuri sigure în toată Europa, odată ce a fost acordată autorizarea de punere pe piață în UE.

De asemenea, este probabil ca aceștia să dezbată măsuri pentru a se asigura distribuția echitabilă și protecția categoriilor vulnerabile, precum și să reitereze necesitatea transparenței în procesul de aprobare și negociere a accesului la vaccinurile împotriva COVID-19.

Cele mai recente evoluții privind negocierile dintre UE și Regatul Unit privind un viitor parteneriat după Brexit vor fi dezbătute vineri dimineața.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și prim-ministrul britanic Boris Johnson au transmis duminică, după o convorbire prin telefon, că discuțiile între cele două părți privind acordul comercial post-Brexit vor continua.

În funcție de rezultatul negocierilor, dezbaterea în plen ar putea fi finalizată cu o rezoluție supusă la vot în aceeași zi.