Parlamentul European, îngrijorat de creșterea intensității și frecvenței fenomenelor extreme în UE
Într-o rezoluție privind inundațiile devastatoare din Austria, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, adoptată joi, eurodeputații își exprimă nemulțumirea față de recentele reduceri bugetare pentru mecanismul de protecție civilă UE.
- Sunt necesare mai multe fonduri pentru a consolida pregătirea și răspunsul UE în caz de dezastre naturale
- UE trebuie să consolideze adaptarea și reziliența în conformitate cu Legea climei și cu Acordul de la Paris
- În ultimii 30 de ani, inundațiile au afectat 5,5 milioane de persoane, au provocat 3.000 de decese și daune economice de peste 170 de miliarde de euro.
Eurodeputații solicită în rezoluție finanțare suficientă și actualizată pentru a spori gradul de pregătire și a îmbunătăți consolidarea capacităților, în special în perspectiva următorului buget multianual al UE.
De asemenea, aceștia doresc ca Fondul de solidaritate al UE să fie "proporțional cu creșterea numărului și a gravității dezastrelor naturale în întreaga Europă”, îndeamnă Comisia să accelereze mobilizarea fondurilor pentru țările afectate și solicită punerea la dispoziție și a altor tipuri de sprijin tehnic și financiar, cum ar fi instrumentele politicii de coeziune.
"Noi, Parlamentul European, cerem Comisiei Europene ca acest ajutor să vină imediat. Autoritățile locale și regionale trebuie să știe ca vor fi sprijinite, de la Bugetul Uniunii Europene, pentru cheltuielile cu adăposturile, repunerea în funcțiune a infrastructurii de electricitate, de telecomunicații, drumuri etc", a precizat eurodeputatul PNL/PPE Siegfried Mureșan.
Pe termen lung, rezoluția solicită mai multe investiții ale UE în reziliența regională și locală și solicită ca viitoarea politică de coeziune a UE să se concentreze și mai mult pe atenuarea schimbărilor climatice și pe adaptarea la acestea.
Consolidarea adaptării la schimbările climatice
Eurodeputații doresc prezentarea rapidă de către Comisie a unui plan european de adaptare la schimbările climatice, care să includă propuneri legislative concrete, anunțat în orientările politice ale președintei von der Leyen pentru Comisia 2024-2029.
Un astfel de plan este necesar pentru a consolida reziliența UE, a asigura adaptarea la impactul schimbărilor climatice și a coordona acțiunile naționale privind pregătirea, planificarea și cooperarea transfrontalieră.
Deputații subliniază, de asemenea, necesitatea unor investiții urgente în măsuri de gestionare a inundațiilor și de prevenire a riscurilor de inundații.
"Comisia Europeană trebuie să aplice rapid măsurile de sprijin pe termen scurt. Pentru măsurile pe termen lung, vom lucra la modificarea legislației europene, inclusiv prin reformarea bugetului multianual al Uniunii Europene – unde voi fi implicat direct ca negociator-șef al Parlamentului European", subliniază Siegfried Mureșan.
Numai în ultimii 30 de ani, inundațiile din Europa au afectat 5,5 milioane de persoane, luând aproape 3 000 de vieți omenești și cauzând daune economice în valoare de peste 170 de miliarde de euro. Vara anului 2024 a fost cea mai călduroasă din istorie la nivel mondial și în Europa.
Comentarii