În urma recentei încarcerări a lui Alexei Navalnîi la revenirea în Rusia, eurodeputații solicită țărilor UE să înăsprească în mod semnificativ sancțiunile împotriva Moscovei, precum și oprirea imediată a Nord Stream 2.

Într-o rezoluție adoptată joi cu 581 voturi pentru, 50 împotrivă și 44 abțineri, Parlamentul European invită statele membre ale UE să adopte o poziție activă în cadrul următoarelor reuniuni cu privire la arestarea lui Alexei Navalnîi și a multora dintre adepții săi și să înăsprească în mod semnificativ măsurile restrictive ale UE față de Rusia.

Această poziție ar trebui să includă sancționarea persoanelor fizice și juridice implicate în decizia de arestare și plasare în detenție a lui Alexei Navalnîi, afirmă aceștia.

De asemenea, ar trebui impuse sancțiuni împotriva oligarhilor ruși care au legături cu regimul, a apropiaților președintelui Putin și a propagandiștilor din mass-media care dețin active în UE și care, în prezent, se bucură de libertatea de a călători în statele membre.

Europarlamentarii mai susțin că ar trebui luate măsuri restrictive suplimentare în cadrul regimului global de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului.

Stoparea Nord Stream 2

După ani de deteriorare a relațiilor, eurodeputații subliniază importanța revizuirii în mod critic a cooperării cu Rusia prin diverse platforme de politică externă și proiecte precum Nord Stream 2. Aceștia solicită UE să oprească imediat finalizarea conductei controversate.

Eurodeputații subliniază, de asemenea, că UE nu ar trebui să mai întâmpine cu brațele deschise pe rușii îmbogățiți din surse neclare.

Având în vedere noua administrație de la Washington, Parlamentul European subliniază că UE ar trebui să profite de această dinamică pentru a consolida unitatea transatlantică pentru protejarea democrației și a valorilor fundamentale împotriva regimurilor autoritare.

Rezoluția solicită eliberarea imediată și necondiționată a lui Alexei Navalnîi și a tuturor persoanelor reținute în legătură cu întoarcerea sa în Rusia, fie că sunt jurnaliști, colaboratori din echipa lui Navalnîi sau cetățeni care își exprimau susținerea pentru acesta.