Pașaport, amprente, fotografie: UE lansează un nou sistem automat de control la frontieră
În discuție din 2017, un nou sistem automat de control la frontieră se va aplica începând cu 12 octombrie tuturor cetățenilor non-europeni care sosesc în toate țările UE, cu excepția Ciprului și Irlandei, notează „France 24” (Franța).
Acestor călători li se vor solicita numărul pașaportului, amprentele digitale și fotografiile la punctele de control la frontieră. Noile controale automate la frontierele Uniunii Europene, care înregistrează datele biometrice ale resortisanților țărilor terțe, vor începe să se aplice din 12 octombrie.
Scopul acestei noi metode? Să înlocuiască în cele din urmă ștampila manuală de pe pașapoarte și să asigure un mai bun schimb de informații între statele membre, în special permițând autorităților să cunoască datele de intrare și de ieșire ale călătorilor, pentru a monitoriza depășirile perioadelor permise de ședere și refuzurile de intrare.
Deși sistemul este dezbătut de aproape zece ani, acesta s-a lovit totuși de reticența unor companii de transport și a pasagerilor, care se tem că va prelungi cozile de la aeroporturi sau gări. Acesta este motivul pentru care implementarea sa se face treptat.
Evitarea „marilor probleme informatice”
Prima etapă, duminică. Călătorilor non-europeni care sosesc în toate țările UE, cu excepția Ciprului și Irlandei, li se va solicita numărul pașaportului, amprentele digitale și fotografiile la punctele de trecere a frontierei.
Aceste date vor fi solicitate și la sosirea în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Țările europene cele mai mari, precum Franța și Germania, vor efectua inițial doar câteva verificări pentru a evita cozile uriașe de pe aeroporturi.
„Pe 12 octombrie, ne așteptăm la o situație normală; nu vor exista probleme de aglomerație”, a subliniat Ministerul francez de Interne. Însă implementarea acestui sistem rămâne o „provocare majoră” pentru Franța, care se numără printre principalele destinații turistice din lume, a adăugat acesta.
Statele membre mai mici vor implementa integral sistemul începând de duminică. Toate vor avea termen până la mijlocul lunii aprilie să înregistreze 100% dintre călătorii care sosesc la granițele lor.
„Câteva minute” de pasager
Cea mai atent controlată frontieră va fi probabil cea cu Regatul Unit, ai cărui cetățeni vor fi, de asemenea, supuși acestor controale, după ce au părăsit Uniunea Europeană.
Autoritățile britanice și-au avertizat deja cetățenii că vor fi necesare „câteva minute” de așteptare suplimentare pentru ca „fiecare pasager” să treacă granița.
Cu toate acestea, operatorul tunelului pe sub Canalul Mânecii (Eurotunnel), Getlink, și compania feroviară Eurostar au declarat că sunt „pregătiți”.
În aceste cazuri specifice, verificările vor fi efectuate înainte de trecerea frontierei, anume în gara St. Pancras din Londra și în portul Dover. Puncte de control au fost deja instalate în acest scop.
Potrivit executivului european, campaniile de informare vor contribui la eficientizarea implementării acestui sistem. Insistă că acesta va „preveni migrația ilegală” și „va proteja securitatea cetățenilor europeni”. Următoarea etapă: lansarea în 2026 a unei autorizații digitale de călătorie, numită ETIAS.
Similar permisului ESTA cerut de Statele Unite sau echivalentului său britanic, toți cetățenii țărilor scutite de vize de scurtă ședere vor trebui acum să completeze un document digital înainte de sosire și să plătească o mică taxă, a cărei valoare este în prezent în discuție.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii