Patru români, morți în accidentul de autobuz din Veneția

Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în accidentul produs marți în localitatea Mestre din Italia, aproape de Veneția, și-au pierdur viațași patru cetățeni români.
Astfel, Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat, în regim de urgență, în urma informațiilor din presă referitoare la accidentul produs în localitatea Mestre, în urma căruia un autocar a căzut zeci de metri de pe un pod și mai multe persoane și-au pierdut viața, iar altele au fost rănite și au solicitat autorităților locale, în regim de urgență, informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate.
O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatul General al României la Trieste s-a deplasat la fața locului, în regim de urgență, pentru a obține mai multe informații cu privire la identitatea tuturor persoanelor afectate. Urmare a demersurilor întreprinse, permanent, în cursul nopții de 3 spre 4 octombrie, cât și pe parcursul zilei de astăzi de către Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste,
MAE precizează faptul că printre victimele accidentului rutier se află și patru cetățeni români și subliniază că procedura de identificare a tuturor victimelor s-a efectuat cu dificultate, având în vedere circumstanțele producerii accidentului și gravitatea acestuia.
Totodată, MAE informează că echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat și la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsuflețite pentru a intra în legătură cu membrii de familie, în vederea acordării asistenței consulare specifice în astfel de situații.
Ambasada României la Roma și Consulatul General al României la Trieste continuă dialogul cu autoritățile locale și vor acorda întregul sprijin, în limita competențelor, în vederea repatrierii trupurilor neînsuflețite și eliberarea certificatelor de deces.
Reamintim că marți seară, la Mestre, lângă Veneția, un autobuz cu circa 40 de oameni la bord a căzut de pe un pod și a luat foc.
Imediat după anunțul de miercuri seară al MAE, premierul Marcel Ciolacu a transmis condoleanțe familiei celor patru români care și-au pierdut viața.
În cursul zilei de marți, înainte de a afla că în accident au fost implicați și români, președintele Klaus Iohannis a transmis și el un mesaj de condoleanțe pe platforma X.
"Sunt profund întristat de teribilul accident din Mestre, Italia. Sincere condoleanțe familiilor victimelor și însănătoșire grabnică celor răniți. Suntem alături de toți cei afectați în aceste momente dificile”, a scris Iohannis.
Comentarii