Salariile minime din toate țările UE ar trebui să permită standarde de viață și de muncă decente, iar statele membre ar trebui să promoveze negocierea colectivă a salariilor.

  • Salariul minim ar trebui să asigure un standard de viață decent
  • Normele UE vor respecta practicile de stabilire a salariilor de la nivel național
  • În țările în care negocierea colectivă acoperă mai puțin de 80% din lucrători, aceasta va fi consolidată
  • Dacă normele sunt încălcate, lucrătorii, reprezentanții lor și membrii de sindicat au dreptul la reparații

Parlamentul a adoptat miercuri, cu 505 voturi pentru, 92 împotrivă și 44 abțineri, o nouă legislație privind salariile minime adecvate în UE.

Legislația UE, convenită cu Consiliul în iunie, urmărește să amelioreze condițiile de viață și de muncă ale tuturor lucrătorilor din UE, precum și să promoveze progresul economic șisocial. În acest scop, ea stabilește cerințe minime pentru caracterul adecvat al salariilor minime prevăzute de legislația națională și/sau de acordurile colective și ameliorează accesul efectiv al lucrătorilor la protecția salariului minim.

Noua directivă ar trebui să se aplice tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau raporturi de muncă. Țările UE în care salariul minim este deja protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă aceste norme și nici să facă acordurile respective universal aplicabile.

Evaluarea caracterului adecvat al salariului minim

Stabilirea salariului minim rămâne o prerogativă națională, însă statele membre trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ținând seama de costul vieții și de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referință un coș de bunuri și servicii la prețuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut.

Încurajarea negocierilor colective

Potrivit noilor norme aprobate astăzi de eurodeputați, negocierea colectivă la nivel de sector și la nivel intersectorial este un factor esențial în asigurarea unui nivel adecvat al salariului minim și, în consecință, trebuie încurajată și consolidată. În țările în care negocierea colectivă acoperă mai puțin de 80% din lucrători, statele membre trebuie să stabilească - cu implicarea partenerilor sociali - un plan de acțiune pentru creșterea gradului de acoperire al acesteia.

Monitorizarea și dreptul la reparații

Textul convenit obligă țările UE să creeze un sistem de punere în aplicare, inclusiv o monitorizare fiabilă, controale și inspecții pe teren, pentru a asigura conformitatea și a combate subcontractarea abuzivă, activitatea independentă fictivă, nedeclararea orelor suplimentare sau creșterea intensității muncii.

”Situația actuală demonstrează încă o dată în mod clar că avem nevoie de un parteneriat social solid și funcțional în Europa. Politica nu poate oferi un răspuns cuprinzător la fiecare aspect al acestei crize, a declarat raportorul german Dennis Radtke (PPE).

Raportoarea Agnes Jongerius (S&D, Olanda) a declarat: ”Prețurile alimentelor, energiei și locuințelor sunt în creștere. Oamenii se străduiesc cu adevărat să facă față cheltuielilor de zi cu zi. Nu avem timp de pierdut, munca trebuie să aducă din nou beneficii. Această directivă stabilește standardele pentru cum ar trebui să arate un salariu minim adecvat. În același timp, oferim un impuls negocierilor colective, astfel încât mai mulți lucrători să fie mai bine protejați.