Și totuși, scrutând orizontul pe deasupra acoperișurilor roșii și turlelor zvelte ale bijuteriei toscane, Mattia Guidi nu observă într-atât de mult trecutul glorios cât mai degrabă prezentul stagnant. „Turismul are un dublu efect”, îmi spune politologul de la Universitatea din Siena. „Unii beneficiază, dar nu sunt multe ocazii [de dezvoltare - n.trad.].”

Și nu se înșală. Fiindcă, dacă turismul este într-adevăr motorul economiei altfel toropite a blocului, nu de noi muzee și restaurante are nevoie Europa. Strânși cu ușa de o cultură conservatoare a afacerilor, dar și de un sector al asistenței sociale mult supradimensionat, antreprenorii autentici își caută tot mai des exilul în anglo-sferă, în vreme ce lucrătorii care nu emigrează se consolează cu slujbe prost plătite în sectorul serviciilor. Iar acum, mai ales cu șocul trumpismului forțând continentul să-și protejeze interesele amenințate de irelevanță, avem rețeta unei catastrofe economice, cu UE situată pe o traiectorie care o va aduce în 2100 să mai reprezinte doar 10% din PIB-ul global.

Totuși, dacă Lumea Veche va dori să-și recupereze magia familiei Medici, salvarea continentului nu va veni nicidecum de la Florența. Acum mai degrabă periferia Europei e cea care deschide calea, cu țări precum Portugalia și Grecia oferind nu numai vreme bună, ci și perspective antreprenoriale însorite. Combinând acest fapt cu dinamismul similar al fostelor state comuniste din Europa de Est, devine tot mai posibil să vorbim despre o Centură Însorită a Europei. Fiindcă tot așa cum fosta Confederație [jumătatea sudică a SUA - n.trad.] era odinioară disprețuită, dar acum îi duduie economia, și viitorul Europei va fi făurit tot de periferie - însă numai cu condiția ca actualul statu-quo reacționar al UE să poată fi în sfârșit înfrânt.

Economia Europei e pe butuci. În ultimii 15 ani zona euro a crescut cu 6% (socotit în dolari). SUA au crescut cu 82%. Cel mai mare decalaj e în materie de tehnologie: din primele 50 de companii de profil numai trei sunt din Europa, lista fiind dominată, deloc surprinzător, de Silicon Valley. Iar deficitul de antreprenoriat al Europei nu se limitează doar la cifre. Andrew McAfee, cercetător la Massachusetts Institute of Technology, a demonstrat cum în ultimii 50 de ani SUA au creat „de la zero” companii cu capitalizare de piață de peste 10 miliarde de dolari de cinci ori mai rapid decât UE. Nici nu-i de mirare că unii observatori glumesc acum că Europa e „un muzeu pe post de continent și un muzeu pe post de bursă”.

Confruntați cu această maladie și cu perturbările geopolitice venite de la Kiev și Washington, nu e de mirarea că liderii Europei, Parisul și Berlinul, s-au repezit spre reindustrializare. Tendința e deosebit de limpede în domeniul militar, cu Berlinul promițând 500 de miliarde de euro pentru producția de tancuri și rachete. Dar chiar dacă ministrul german al apărării pretinde că compatrioții săi au o „relație erotică” cu armele - și suntem de acord că independența militară e necesară în contextul izolaționismului tot mai pronunțat al lui Trump -, e improbabil ca Europa să poată înflori în secolul 21 exclusiv prin forța armelor.

Cu siguranță nu se poate conta pe Bruxelles, principalul motor al declinului continental, pentru a inversa alunecarea în irelevanță. Mult-promovatul răspuns al lui Mario Draghi la actuala criză e tributar acelorași vechi tipare: obsesiile verzi, „includerea” socială și conformarea mereu mai strictă cu edictele Bruxelles-ului. Mahării UE cred că banii care fug de haosul lui Trump se vor reorienta spre Lumea Veche, sub forma unei schimbări economice permanente. Dar ce ignoră ei e realitatea că Europa depinde incomparabil mai mult de export decât SUA și nici nu deține noile industrii capabile să intre în competiție și cu America, dar și cu puterile în ascensiune din lumea în curs de dezvoltare.

În schimb, cele mai bune speranțe ale unei renașteri europene nu rezidă în vechiul centru de greutate, în Ruhr sau în Picardia, ci în economiile dinamice din sud și est. „Franța și Germania nu sunt bune pentru firme de tip «startup», dar locuri precum Spania și Portugalia vin din urmă în forță și sunt incomparabil mai deschise pentru firme noi”, apreciază Giacomo Gentili, fondator al firmei de ucenicie digitală Pack, cu sediul la Barcelona. De aceeași părere sunt și alți experți în tehnologie. Andrea Zorzetto, cofondator al People Rank, o firmă din Milano din sfera rețelelor sociale, periferia Europei le oferă ocazii din belșug firmelor noi ambițioase.

În mare măsură aceste transformări pot fi explicate din perspectiva fiscală. Oricât de traumatizantă va fi fost marea criză financiară pentru țări precum Grecia și Spania, exigențele UE le-au obligat într-un final să-și reformeze piețele interne. „Au fost forțate să se schimbe și să se reformeze, în vreme ce alții nu”, a declarat Veronica de Romanis, economistă și consilieră la ministerul italian de finanțe. „După 15 ani ele sunt cele care se dezvoltă.”

Un exemplu în sensul opus e chiar Italia, unde costurile sunt în continuare ridicate, iar fiscalitatea piperată până la lacrimi. Dascălilor din Milano ori Napoli statul le poate lua până la 60% din câștiguri, după care le golește buzunarele și mai mult prin TVA. Oricât de bună i-ar fi pizza și oricât de educată îi e populația, Italia se poate lăuda astăzi cu incomparabil mai puțin capital speculativ per capita decât Portugalia sau Spania. Și Europa de Est continuă să se bucure de soarele post-sovietic. Noi investiții mari în IT găsim în orașe poloneze precum Wroclaw, unde Intel își construiește o fabrică de semiconductori de 6,4 miliarde de dolari. Google, la rândul ei, a decis să investească până la 2 miliarde de dolari într-un centru de date din România.

După cum și rezultă din aceste exemple, multe asemenea investiții sunt în domeniul tehnologic. Cele trei state UE cu cea mai mare proporție de angajați în IT sunt toate la periferie: Irlanda, Malta, Lituania. Oamenii cu calificare înaltă din Polonia au mult mai puține șanse de a fi șomeri față de un francez ori britanic cu același nivel de calificare. Conform lui Nima Sanandaji, un economist din Suedia, paradisurile fiscalității împovărătoare pur și simplu nu pot concura, mai cu seamă atunci când din cauza obsesiei lor cu politicile climatice ale UE costul energiei e mult mai ridicat.

Ținând cont de întregul tablou, nu-i de mirare că periferia Europei e cea care se dezvoltă acum mai rapid decât rivalul ei tradițional, iar o așa-zisă „inversiune regională” e pe punctul de a infirma clișeele despre înflorirea Nordului. Firește că ajută și faptul că Europa sudică e binecuvântată cu așa-zisa „primă mediteraneană”. De la vreme și până la mâncare, sudul Europei e un deliciu, un echivalent clar al Californiei la apogeul ei din secolul 20. Deși nu la fel de fascinante precum statul în care m-am stabilit, și Georgia și Florida sunt similar de atractive. Vara e într-adevăr mai dificil, dar cum energia e mai ieftină, ne permitem să folosim din plin aerul condiționat.

Surprinzător nu e nici faptul că Centura Însorită a Europei a început să atragă nomazii digitali, iar Barcelona și Lisabona găzduiesc acum centre IT ale Danone, respectiv Carlsberg. „Calitatea vieții de aici îi atrage pe oameni”, afirmă Gentili, printre ai cărui angajați se numără spanioli, italieni, japonezi și argentinieni. Și salariile ajută: un programator din Portugalia e de trei ori mai ieftin decât unul din Franța, iar lucrătorii est-europeni cu calificare similară pot ajunge și la jumătate din preț. Trăgând linie, dacă-ți muți firma în centrele tehnologice ieftine ale Europei îți poți reduce cheltuielile pentru un proiect chiar și cu 70%.

Totuși, chiar dacă asemenea atuuri au făcut ca până și în Grecia sectorul tehnologic să crească cu 15% într-un singur an, modelul nu e lipsit de probleme. În orașe precum Lisabona afluxul nomazilor digitali le-a scumpit viața localnicilor. Iar exodul spre sud amenință însăși acea autenticitate care îi atrage din capul locului pe oameni. Cohortele de absolvenți ai universităților americane vor fi fiind buni tehnicieni, dar în sudul Europei ei riscă să submineze farmecul Lumii Vechi, tot așa cum și dezvoltarea masivă i-a răpit Californiei atmosfera relaxată.

Sunt și semne de întrebare mai generale, privind viabilitatea periferiei europene dincolo de domeniul tehnologic și alte firme cu valoare ridicată. Privind „la firul ierbii”, numărul micilor antreprenori europeni a scăzut în realitate în ultimii ani, pe când în America a explodat. „În Europa oamenilor le e frică de eșec și de asumarea de riscuri precum în SUA”, explică Zorzetto. „Europa a devenit un continent al celor care trăiesc din moșteniri. Trebuie să revenim la ADN-ul nostru de artizanat, antreprenoriat.”

Ținând cont că modelul asistenței sociale persistă în continuare de la Porto la Piacenza, ideea lui e rezonabilă, chiar dacă în Europa de Est moștenirea comunistă a înzestrat fără doar și poate populația cu mai multă tenacitate colectivă. „Noi suntem mai flămânzi, iar Europa de Vest are un nivel mai ridicat de confort”, mi-a spus Gabor Szanto, un romancier și scenarist ungar. „Noi nu aveam nimic, astfel că am muncit mai mult și am riscat mai mult.” Pentru a explica și mai bine, Szanto oferă drept exemplu ascensiunea remarcabilă a industriei filmului în regiune, studiourile din Ungaria având acum 20.000 de angajați.

Atât pentru Europa consacrată cât și pentru periferia dinamică, evenimentele din America sunt cel puțin de natură a le zdruncina. „Cred că ar trebui să privim trumpismul ca pe o ocazie istorică pentru Europa”, mi-a spus Ermelinda Campani, directoarea Centrului Breyer pentru Studii în Străinătate, o instituție din Florența afiliată Universității Stanford. Însă viitorul Europei văzut de Campani nu e bazat pe enormul sistem de asistență socială, ci unul care-i pune în valoare cunoașterea tehnologică și aptitudinile artizanale în materie de proiectare, vestimentație și bucătărie.

Cu siguranță o astfel de transformare nu ar fi fără precedent. De-a lungul istoriei sale Europa și-a văzut puterea economică perindându-se din Italia renascentistă în Republica Olandeză a secolului 17 și mai departe în Regatul Unit, Germania și Franța în perioada industrială a secolelor 19-20. Acum, din nou, a venit vremea unei schimbări, iar Cracovia și Alicante nu pot decât să se bucure.

Firește că influenții progresiști ai Europei se vor opune oricărei asemenea schimbări. The Guardian lansează, predictibil, apeluri către europeni să-i conserve continentului asistența socială și politicile climatice. Abordare care cu certitudine constituie și nucleul orientării Comisiei Europene, în continuare dedicată politicii net zero și inițiativelor verzi paneuropene. Ce fac ei, în esență, e să reitereze formula care a adus Europa în pragul irelevanței economice. Însă persistența într-o asemenea abordare, cuplată cu rata scăzută a fertilității, va asigura inevitabil conservarea unor locuri precum Florența în postura actuală – un muzeu splendid, dar un muzeu și nimic mai mult.

Sursa: Rador Radio România