Comisia va acorda sprijin de 4 milioane de euro unui nou proiect de cercetare care va coordona eforturile menite să stabilească dacă transfuziile de plasmă convalescentă de la pacienții vindecați de COVID-19 reprezintă un tratament eficace.

Finanțarea face parte din angajamentul Comisiei de a aloca 1 miliard de euro pentru cercetare și inovare în domeniul coronavirusului, care intră sub incidența programului Orizont 2020 și care se axează pe dezvoltarea de noi vaccinuri, tratamente și instrumente de diagnosticare pentru a preveni răspândirea virusului.

„Utilizarea plasmei provenind de la pacienții care s-au vindecat de COVID-19 și care au dezvoltat un răspuns imunitar este o cale foarte promițătoare de tratare a bolii, dar avem nevoie de mai multe dovezi cu privire la eficacitatea și siguranța acestei metode. Comisia joacă un rol important prin sprijinirea eforturilor depuse la nivel internațional pentru a consolida dovezile și a evalua potențialul acestei terapii, precum și pentru a garanta că aceasta nu produce efecte secundare grave”, a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.

SUPPORT-E se desfășoară sub conducerea Alianței Europene în domeniul Sângelui (EBA)(link is external) și reunește 12 centre de cercetare și centre clinice majore, cu capacități de cercetare recunoscute la nivel mondial, din șase state membre ale UE, precum și din Elveția și Regatul Unit. Proiectul va coordona și va permite realizarea de studii clinice cu privire la transfuziile de plasmă convalescentă efectuate în întreaga Europă.

Acest lucru va contribui nu numai la determinarea siguranței și a eficacității, ci și la o mai bună înțelegere a categoriilor de pacienți care ar trebui sau nu să primească transfuzii și a modului în care ar trebui efectuate transfuziile, precum și a modului în care ar trebui testate și selectate donațiile de plasmă pentru a garanta un rezultat optim al tratamentului.

Proiectul se adaugă la portofoliul de acțiuni de cercetare și inovare finanțate de UE și completează politica și activitățile de sănătate publică pe care Comisia le coordonează împreună cu statele membre.