Poliția a arestat o bandă de români care fura în zone turistice din Spania

O bandă de tâlhari care operau prim metoda îmbrățișării a fost arestată de polițiștii spanioli și omologii lor români într-o operațiune coordonată de Europol, informează „The Olive Press” (Spania).
Au fost efectuate 21 de arestări în Spania (13 în Murcia și opt la Madrid) și 16 percheziții la adrese din Spania și România.
Până acum autoritățile au identificat 46 de infracțiuni într-una dintre cele mai mari operațiuni împotriva unei bande de acest tip din țară.
Deși își avea baza la Madrid, banda românească opera în locuri turistice din regiunile Alicante, Malaga și Murcia.
Jafurile erau comise fie în apropierea băncilor, fie în zone turistice aglomerate.
Ancheta poliției a început după ce o femeie s-a năpustit asupra unei victime în Benidorm și i-a smuls bijuteriile de la mână.
S-a descoperit astfel un tipar de infracțiuni similare în întreaga Spanie în care erau implicate mai multe familii de [cetățeni - n.trad.] români care furau în principal ceasuri și bijuterii de lux.
Hoții și-au înființat o rețea de case conspirative temporare drept baza ale activității lor infracționale.
Acestea erau în general case izolate din zonele rurale, de unde erau coordonate furturile, hoții parcurgând distanțe considerabile pentru a efectua jafurile.
Hoții erau împărțiți în perechi - de obicei un bărbat și o femeie -, iar bărbatul aștepta într-o mașină ca femeia să comită infracțiunea după care fugeau împreună.
Un alt truc era ca femeile să lucreze în grupuri de patru sau cinci.
Una dintre ele se uita după poliție în timp ce celelalte abordau turiștii străini pretinzând că sunt membre ale unei asociații de surdo-muți.
Apoi le furau orice obiect de valoare, inclusiv portofele cu bani sau carduri, pe lângă telefoanele mobile.
Membrii bandei făceau de asemenea deplasări speciale în zonele „de muncă” pentru a colecta obiectele furate.
Apoi le trimiteau prin curierat în România, deși banii furați erau păstrați în Spania pentru a-și întreține un „nivel ridicat” de trai.
Poliția spaniolă a declarat că exista un flux „continuu” de bani și bunuri între Spania și România.
În România banda deținea numeroase proprietăți și vehicule de lux, ca urmare a spălării profitului obținut din vânzarea obiectelor furate.
Acolo au fost blocate 56 de conturi bancare și active financiare și au fost confiscate șapte proprietăți și cinci automobile de lux.
Operațiunea e încă în curs, în așteptarea arestării altor patru suspecți care se află în afara Spaniei și pentru care au fost emise de asemenea mandate europene de arestare și mandate internaționale de arestare.
Sursa: Rador Radio România
de Jay 15 Apr 2025 11:23
Romania este, in continuare, exportatoare neta de infractionalitate, in tot spectrul acesteia, in UE si SUA/Canada, "castigand" o reputatie deloc de invidiat, spre mandria clanurilor moldovalahe.