Popularii europeni cer ca Parlamentul European să fie implicat pe deplin în procesul de luare a deciziilor privind viitorul buget al Uniunii Europene, precum și în crearea și implementarea planului de redresare economică post-COVID19.

Eurodeputații din grupul de centru-dreapta cer ca bugetul UE să cuprindă suficiente fonduri europene atât pentru redresarea economică post-COVID-19, cât și pentru celelalte priorități ale Uniunii Europene, precum agricultura, politica de coeziune, combaterea schimbărilor climatice și siguranța cetățeanului, potrivit unei scrisori trimise președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintelui Consiliului European, Charles Michel.

Documentul semnat de Siegfried Mureșan (eurodeputat PNL), vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European responsabil pentru buget, și de președintele grupului PPE, Manfred Weber, solicită celor doi președinți ca Parlamentul European să fie implicat pe deplin în procesul de luare a deciziilor privind viitorul buget al Uniunii Europene, precum și în crearea și implementarea planului de redresare.

Grupul popularilor mai cere includerea în noul buget a Fondului European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro propus de Siegfried Mureșan și adoptat de plenul Parlamentului European.

„Comisia Europeană urmează să publice în următoarele zile o nouă variantă a Bugetului Uniunii Europene 2021-2027. Prima propunere de buget, prezentată acum doi ani, este depășită. Noua variantă de buget trebuie să cuprindă un fond de redresare economică după pandemia de COVID-19 și suficiente fonduri pentru toate prioritățile vechi și noi ale Uniunii Europene”, a declarat Siegfried Mureșan.

El a precizat că grupul PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, a transmis un mesaj clar: „nu vom aproba Bugetul multianual al UE 2021-2027 și nici Planul de redresare dacă nu suntem incluși în procesul decizional”.

„Vrem să ne asigurăm că proiectul de buget multianual este unul mai bun decât cel prezentat acum doi ani și că răspunde nevoilor actuale ale cetățenilor europeni”, a mai spus Mureșan.

Eurodeputatul PPE spune că mesajul transmis președintei Comisiei Europene și președintelui Consiliului European include patru condiții ale popularilor pentru a vota acest nou buget.

„În primul rând, vrem o finanțare adecvată a politicilor tradiționale ale Uniunii Europene, precum Politica Agricolă Comună și Politica de Coeziune. Nu vom accepta tăieri de la aceste două politici cu pretextul de a finanța alte priorități.

În al doilea rând, vrem o finanțare adecvată și a noilor priorități europene, precum combaterea schimbărilor climatice, cercetarea și inovarea sau siguranța cetățeanului”, a precizat Mureșan.

De asemenea, eurodeputații populari așteaptă un plan de redresare corelat cu bugetul multianual al UE, care să cuprindă și Fondul European de Solidaritate împotriva Coronavirus, dar și includerea unor rezerve suficiente în viitorul buget, pentru ca Uniunea Europeană să poată reacționa în cazul în care vor apărea crize neprevăzute în următorii șapte ani.

Ursula von der Leyen a promis că Executivul UE va prezenta curând o nouă propunere de buget pentru cadrul financiar 2021-2027. Și președintele Parlamentului European, David Sassoli, a insistat pentru un rol important în procesul decizional al legislativului UE.

„Acum este momentul să fim îndrăzneți și ambițioși cu privire la acțiunile sprijinite de bugetul UE. Parlamentul dorește să fie un actor-cheie al acestui proces, împreună cu alte instituții, pentru a contribui la transformarea bugetului în cel mai bun instrument menit să sprijine economia europeană și cetățenii săi”, a spus Sassoli, reprezentant al grupului Socialiștilor și Democraților, al doilea grup ca mărime din PE.