“Din păcate, Bulgaria nu a reușit să-și găsească un Falcone și o Kovesi, ceea ce are consecințe”, a declarat prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov în cadrul unui forum privind anticorupția organizat la Sofia, scrie Mediapool.

La forumul ”Anticorupție, stabilitate democratică și securitate economică” de la Sofia, organizat de Centrul pentru Studiul Democrației, a participat și procurorul general european Laura Kovesi.

"Unul dintre pilonii civilizației este sistemul de justiție. În fiecare tranziție reușită, este nevoie de eroi curajoși, care să umple de conținut structurile justiției”, a spus academicianul Denkov.

El a subliniat că Bulgaria a făcut totuși unele progrese în ceea ce privește statul de drept.

”În ultimul an, sub presiuni din afară, cu conștientizarea clară a fapului că nu se mai poate ca până acum, Bulgaria a făcut schimbări remarcabile în ceea ce privește legile, structurile care trebuie să lupte împotriva corupției, precum și structurile care ar trebui să ne facă o țară europeană dezvoltată. Noi încă ne căutăm eroii care să conducă aceste structuri și să spună: „Nu mai poate fi așa". De aceea este foarte prețios pentru noi faptul că Laura Kovesi este din nou în Bulgaria. În primul rând, să ne inspire că trebuie să continuăm să lucrăm în această direcție. În al doilea rând, să împărtășească din experiența sa despre cum putem fi mult mai eficienți. În al treilea rând, să discutăm din nou, împreună cu vicepremierul Gabriel, despre ce putem face pentru a lucra și mai eficient”, a subliniat Denkov în discursul său, citat de BTA.

El a asigurat că progresele Bulgariei în ceea ce privește modificările legislative sunt în conformitate cu cele mai înalte standarde europene. "Suntem încă la jumătatea acestui proces, urmează voturi importante în următoarele cinci-șase săptămâni. Sper ca Adunarea Națională să fie la înălțimea pe care o așteptăm cu toții", a spus Denkov.

"Dacă vom reuși, vom intra pe o cu totul altă orbită a dezvoltării noastre europene. Guvernul va lucra pentru asta", a conchis premierul.  

Kovesi: Nu există nicio țară care să fie ferită de corupție 

Corupția continuă să fie în mare măsură tolerată peste tot și nicio țară nu este protejată de aceasta, a declarat procurorul general european, Laura Kovesi. Potrivit acesteia, corupția poate deveni adesea o chestiune de viață și de moarte. Ea a arătat că ,societatea ar trebui educată în domeniul anticorupției și ar trebui să lupte împotriva corupției. Infracțiunile fiscale și fraudele sunt considerate ceva mai puțin periculoase, motiv pentru care grupurile criminale implicate în acestea devin cu adevărat mari în Europa, crede Kovesi.

Ea a explicat că infracțiunile grave legate de TVA sunt finanțate de diverse alte activități infracționale mai grave. ”Când luptăm cu diverse infracțiuni financiare, noi luptăm și cu grupuri criminale mai mari”, a spus Kovesi.

Procurorul general european a pus accent pe faptul că lupta împotriva corupției este legată de a îi convinge pe cetățeni de modul în care corupția le afectează viața. ”Trebuie să ne suflecăm mânecile, să trecem serios la treabă, să câștigăm inimile și mințile oamenilor, ei trebuie să știe că dreptatea este ceva ce pot simți”, a spus Kovesi. Potrivit acesteia, lupta împotriva corupției este legată de prevenire și sancțiuni.  

Michael Sapin: E nevoie de o legislație bună și de instituții bune pentru a lupta împotriva corupției 

Pentru a lupta împotriva corupției, e nevoie de o legislație bună și de instituții care să o implementeze. Acest lucru trebuie să aibă continuitate, pentru că dacă încetați să faceți eforturi, nimic nu va fi eficient, a spus Michael Sapin, fost ministru de finanțe al Franței.

El subliniază trei aspecte în lupta împotriva corupției. Primul este prevenirea. Sapin a subliniat că activitatea Agenției franceze Anticorupție include avertizare asupra riscurilor și instruirea oamenilor.

 Al doilea aspect este extrateritorialitatea. Aceasta înseamnă că dacă o companie bulgară care operează în Bulgaria comite un act de corupție în Franța, dar firma aparține unui grup de afaceri francez, atunci Franța poate trage această companie bulgară la răspundere, a explicat Sapin.

Al treilea aspect este legat de acordurile judiciare, cu care obținem rezultate foarte bune, a spus fostul ministru francez de finanțe. Michael Sapin a explicat și modul în care a fost creată legislația referitoare la finanțarea partidelor politice în Franța, menționând că anterior acestea erau finanțate de firme.

Când este multă corupție, economia se dezvoltă prost, când corupția este la nivel internațional, concurența nu mai funcționează, a mai subliniat fostul ministru francez.  

Hristo Ivanov: Lupta împotriva corupției este un element fundamental pentru construirea unor societăți sigure 

Corupția și lupta împotriva acesteia sunt elemente centrale și fundamentale pentru edificarea unor societăți sigure, a declarat Hristo Ivanov, fost ministru bulgar de justiție, acum deputat de la Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată.

"Corupția este un efort îndreptat către bani, adică transformarea puterii publice în bani. În această paradigmă, se omite foarte des faptul că scopul corupției este acela de a transforma puterea în mai multă putere, în putere necontrolată", spune el.

”La urma urmei, nu avem doar crima organizată, nu avem jucători individuali vicleni și fără scrupule, ci structuri statale și parastatale bine organizate, care exploatează corupția sub toate aspectele. Trebuie să conștientizăm faptul că nu mai putem considera lupta împotriva corupției ca o sarcină a instituțiilor naționale individuale care sunt lăsate să-și găsească resursele, oamenii și eroii. Lupta împotriva corupției trebuie privită ca o prioritate, cu acțiuni comune și o strategie pe termen lung", a mai spus el.

Ivanov a amintit că în Bulgaria pentru o perioadă de aproximativ doi ani a fost imposibil să se formeze un guvern, deoarece au trebuit să stea de vorbă reprezentanții forțelor politice care s-au acuzat multă vreme reciproc de corupție.

Potrivit acestuia, administrația de astăzi se sprijină „pe un singur ac”, iar sustenabilitatea sa depinde dacă politicienii, care s-au acuzat între ei, vor reuși să convingă societatea că pot implementa politici anticorupție de succes.Invitați la forum sunt ministrul bulgar de Justiției, Atanas Slavov, ministrul bulgar al Afacerilor Interne, Kălin Stoianov, și secretarul-general al Ministerului Afacerilor Interne de la Sofia, Jivko Koțev, reprezentanți ai Biroului bulgar al Procurorului European, noul primar ales al Sofiei, Vasil Terziev, etc.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA