Introducerea monedei euro în Bulgaria din 2025, securitatea în UE și aderarea pe cale terestră la Schengen a Bulgariei urmează să fie discutate de premierul bulgar Nikolai Denkov și omologul său olandez Mark Rutte, joi, la Haga, scrie 24chasa.bg.

Aceasta este prima întâlnire de anul acesta între cei doi. Pe lângă faptul că este prim-ministrul partenerului european cheie al Bulgariei - Țările de Jos, Rutte este și principalul candidat pentru postul de secretar general al NATO, după ce mandatul lui Jens Stoltenberg expiră, în luna septembrie. Pentru cel mai înalt post diplomatic din Alianță, se luptă prim-miniștrii Estoniei - Kaja Kallas, Letoniei - Krisjanis Karins, precum și alții. Și, deși Rutte este favorit, deocamdată, pentru a ocupa postul, el trebuie să fie ales în unanimitate de toate cele 30 de țări membre, printre care și Bulgaria.

Vizita premierului bulgar Nikolai Denkov în Olanda vine pe fundalul vizitei sale amânate în SUA. Luni, doar trei miniștri bulgari au plecat acolo - ministrul bulgar de finanțe, Asen Vasilev, ministrul economiei, Bogdan Bogdanov, și ministrul energiei, Rumen Radev. Inițial, s-a spus că și premierul va călători cu ei. De duminică, însă, Denkov a anunțat că nu îi va însoți, subliniind protestul anunțat al fermierilor drept unul dintre motive.

În același timp, s-a anunțat că secretarul de stat american Anthony Blinken a plecat duminică într-o vizită în Orientul Mijlociu pentru a ajuta la eliberarea ostaticilor Hamas din Fâșia Gaza și pentru a asigura o pauză umanitară. Acest lucru explică și de ce vizita lui Denkov în SUA nu poate avea loc săptămâna aceasta.

„Bulgaria și România își vor coordona acțiunile pentru eliminarea controalelor la frontierele interne europene”, ne-a oferit zilele acestea asigurări ministrul român de externe, Luminița Odobescu, după o întâlnire cu vicepremierul bulgar, Maria Gabriel, care a avut loc la Sofia.

Bulgaria și România speră să intre în Schengen pe cale terestră până la sfârșitul anului, dar până acum nu este clar dacă acest lucru se va întâmpla. Se presupune că subiectul va aștepta alegerile în Austria, în septembrie anul acesta.

„Una dintre problemele deosebit de importante pe care le-am discutat a fost legată de securitatea în Marea Neagră. Anul acesta este deosebit de important, deoarece cele două țări ale noastre vor sărbători 20 de ani de aderare la NATO. În acest context, este important să se lucreze la întărirea capacității alianței pe flancul estic”, a remarcat ministrul român de externe.

Luminița Odobescu a reamintit că Bulgaria, România și Turcia și-au format deja grupul comun de deminare în Marea Neagră din războiul dintre Rusia și Ucraina. Acesta a fost de asemenea un subiect de discuție între Maria Gabriel și ministrul turc de externe Hakan Fidan în timpul vizitei sale la Sofia de săptămâna trecută.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA