Premierul Groenlandei: „Nu vom fi niciodată o proprietate pe care oricine o poate cumpăra”

Noul prim-ministru al Groenlandei a declarat duminică că această vastă insulă arctică nu va fi niciodată o „proprietate" de vânzare, considerând că afirmațiile Statelor Unite despre anexarea teritoriului autonom danez sunt „lipsite de respect”.
Tensiunile au fost mari între Washington și Copenhaga de când Donald Trump a avertizat în mod repetat că dorește să preia controlul asupra teritoriului autonom danez, invocând motive de securitate și refuzând să excludă folosirea forței pentru a-l ocupa, scrie „Le Figaro” (Franța).
„Nu vom fi niciodată, niciodată, o proprietate pe care să o poată cumpăra oricine și acesta este mesajul care mi se pare că este foarte important să fie înțeles", a declarat Jens-Frederik Nielsen în fața presei alături de premierul danez Mette Frederiksen.
Aceasta este prima sa vizită în Danemarca de când a preluat funcția de șef al unui guvern de coaliție, după victoria partidului său de centru-dreapta, Democrații, la alegerile parlamentare din Groenlanda din martie.
„Suntem acum într-o situație în care trebuie să rămânem uniți", a adăugat Nielsen, înainte de a adăuga că „afirmațiile Statelor Unite nu au fost respectuoase". „Sunt complet de acord”, a adăugat Mette Frederiksen.
Când Donald Trump spune că vrea să cumpere Groenlanda „nu este o glumă”, a asigurat secretarul de stat american Marco Rubio la sfârșitul lunii ianuarie.
„Cred că avem nevoie de ea pentru pacea internațională și, dacă nu o avem, va fi o amenințare majoră pentru lumea noastră. Prin urmare, cred că Groenlanda este foarte importantă pentru pacea internațională", a declarat Trump joi în fața jurnaliștilor.
Vicepreședintele său, JD Vance, a vizitat teritoriul pe 28 martie, mergând și baza militară americană de la Pituffik, călătorie pe care atât Danemarca, cât și Groenlanda au perceput-o ca pe o provocare. Domnul Vance a acuzat apoi Danemarca că „nu a făcut o treabă bună pentru oamenii din Groenlanda", criticând-o în special pentru că nu a investit suficient acolo.
Ministrul danez de Externe, Lars Løkke Rasmussen, scria la acea vreme pe rețelele de socializare: „Suntem deschiși criticilor, dar permiteți-mi să fiu complet sincer, nu apreciem tonul în care acestea sunt formulate".
La rândul său, Jens-Frederik Nielsen, a reacționat declarând: „Statele Unite nu vor obține Groenlanda. Noi nu aparținem nimănui altcuiva. Noi ne decidem propriul viitor". Duminică, însă, el a reafirmat că guvernul său este dispus să aprofundeze legăturile cu Statele Unite. „Suntem pregătiți pentru un parteneriat puternic, suntem pregătiți pentru dezvoltare ulterioară, dar vrem respect", a spus el. „Nu poți avea un partener fără respect reciproc".
Vizita sa de două zile în Danemarca vine după vizita prim-ministrului danez pe vasta insulă la începutul lunii aprilie, când le-a spus liderilor americani: „Nu puteți anexa o altă țară".
Într-un comunicat în care a anunțat vizita lui Nielsen, guvernul danez a subliniat că cooperarea bilaterală va fi în centrul discuțiilor. „Trebuie să ne sprijinim reciproc în situația dificilă de politică externă în care se află în prezent Groenlanda și Regatul Danemarcei", a insistat Mette Frederiksen.
Nielsen se va întâlni și cu regele Frederik al X-lea și membri ai Parlamentului la Copenhaga. Casa Regală Daneză a anunțat că regele va pleca luni în Groenlanda, unde este așteptat să rămână până joi.
Potrivit sondajelor, marea majoritate a celor 57.000 de locuitori ai acestui teritoriu autonom danez își doresc independența și nu doresc ca acesta să fie anexat de Statele Unite.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii