Premierul polonez Mateusz Morawiecki și-a prezentat viziunea sa despre viitorul Europei într-un discurs susținut la Universitatea Heidelberg din Germania, subliniind rolul statelor-națiune suverane opuse unei federații europene.

Guvernul conservator polonez a fost în prima linie în ceea ce privește sprijinirea acordat Ucrainei împotriva Rusiei și a fost întotdeauna pro-NATO, scrie EURACTIV Germania.

Dar, în privința procesului de integrarea europeană, și-a exprimat îndoielile cu privire la consolidarea instituțiilor UE.

Morawiecki (PiS/ECR) și-a susținut discursul în prezența premierului landului Baden-Württemberg, Winfried Kretschmann (Verzi). El a subliniat rolul statelor-națiune suverane "în menținerea libertății națiunilor".

"Nimic nu va proteja libertatea națiunilor, cultura lor, securitatea lor socială, economică, politică și militară mai bine decât statele-națiune", a spus Morawiecki, adăugând că "alte sisteme sunt iluzorii sau utopice", avertizând în legătură cu federalizări a UE.

Alternativele la o Europă a statelor-națiune suverane ar fi o "utopie tehnocratică, pe care unii de la Bruxelles par să o imagineze" sau "un neo-imperialism", a spus premierul polonez.

Discursul lui Morawiecki are loc după alte discursuri privind viitorul UE susținute de alți lideri europeni, precum cancelarul german Olaf Scholz la Praga în august 2022 sau președintele francez Emmanuel Macron, care și-a prezentat planurile pentru Uniune la Sorbonna, la începutul primului său mandat, în 2017.

În discursul de la Praga, Scholz (SPD/S&D) a declarat că tratatele UE nu sunt "bătute în cuie" și că extinderea europeană ar trebui să aibă loc în același timp cu o reformă.

Germania face eforturi pentru a se renunța la principiul unanimității atunci când se votează chestiuni de politică externă sau de politici fiscale - o condiție pentru ca Berlinul să accepte aderarea de noi state membre, propunere care se confruntă cu o rezistență deosebită din partea Poloniei.

"Dacă națiuni ale Uniunii Europene încearcă să le domine pe altele, Europa ar putea cădea pradă acelorași greșeli ale trecutului", a avertizat Morawiecki la Heidelberg, spunând că "pro-europenismul" său se exprimă prin sprijinul pentru extinderea UE, nu pentru o accelerare a centralizării.

În discursul său, Morawiecki a criticat dur și Comisia Europeană, care a anunțat recent că va da în judecată Polonia în urma a două decizii ale Curții Constituționale, despre care Comisia spune că ar contesta supremația dreptului comunitar.

"Lovindu-i pe alții cu biciul «valorilor europene» fără a fi de acord cu definiția lor sau a înțelege ce schimbări trebuie făcute de anumite țări este […] autodistructiv pentru Uniunea Europeană", a spus Morawiecki.

"Vrem cu adevărat o elită pan-europeană cosmopolită cu o putere imensă, dar fără un mandat electoral?", a spus el.

Morawiecki a reiterat cererea Poloniei pentru reparații din partea Germaniei pentru al Doilea Război Mondial.

"I do not want to dwell on this issue in my speech, but I cannot overlook it,” said Morawiecki.

"Polonia nu a primit niciodată reparații din partea Germaniei pentru crimele din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, pentru distrugeri, pentru proprietăți și comori ale culturii naționale furate", a adăugat el.

"Este nevoie de despăgubiri pentru a reconcilia vinovații și victimele. În acest moment crucial din istoria Europei, avem nevoie de o astfel de reconciliere, deoarece ne confruntăm cu provocări comune uriașe", a spus el.

Guvernul german a declarat anterior că nu vede niciun temei legal pentru cererea de reparații a Poloniei și consideră că problema este închisă.