Presa franceză: AfD, acest cancer localizat care se apropie periculos de Berlin
La nivel local, partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) câștigă teren, punând la grea încercare partidele "tradiționale".
Sloganurile sale naziste nu vor fi schimbat nimic, la fel ca proiectul său de a "remigra" milioane de imigranți și germani de origine străină în Africa de Nord. Björn Höcke, liderul AfD din Turingia, a ocupat primul loc la alegerile regionale (cu 32,8% din voturi), înaintea conservatorilor (CDU). Iar în Saxonia, AfD este imediat în urma lor, spune jurnalistul Charles Haquet în revista L'Express.
Pentru prima dată în Germania postbelică, un partid de extremă dreaptă a ajuns pe primul loc la alegeri. Desigur, este vorba "doar" despre Turingia, dar ar fi greșit să-i subestimăm importanța. Pentru că urmările sunt, potențial, amețitoare.
Unii vor spune că aceste succese nu reflectă situația națională. Că sunt specifice fostei Germanii de Est și sunt legate de un sentiment de desconsiderare care nu a dispărut niciodată de la reunificare. Cu toate acestea, în ultimii ani, statul federal a investit masiv în infrastructura locală și a încurajat înființarea de mari grupuri industriale, cum ar fi taiwanezul TSMC. Ca urmare a acestui fapt, decalajul economic s-a redus.
"Explicația rezidă mai degrabă în evoluția identitară a 'germanilor de est', care s-au constituit în opoziție cu Occidentul", analizează Eric-André Martin, specialist în Germania. Un teren fertil pentru AfD, care, pe plan local, nu este perceput ca un partid de protest, ci este, dimpotrivă, foarte implantat în societate". Și intenționează să-și continue "eroziunea" până în septembrie 2025, data următoarelor alegeri federale.
Deocamdată, CDU – singurul partid "tradițional" care nu a fost măturat în Saxonia și Turingia – este favorit, înaintea AfD. Oficial, nici nu se pune problema pentru viitorii săi deputați să "flirteze" cu extrema dreaptă. Dar nimic nu îi va împiedica, în circumscripțiile lor, să formeze alianțe locale cu AfD.
A existat un precedent: în 2020, la alegerea unui nou ministru-președinte în Turingia, s-a format, spre surprinderea tuturor, o coaliție între conservatori, liberali și... AfD. Cancelarul german Angela Merkel a trebuit să-și folosească toată greutatea pentru a arunca în aer această alianță "de neiertat".
Pentru că mai ales pe teren se pune la încercare cordonul sanitar. Într-un studiu recent, Fundația Rosa Luxemburg arată că AfD a cooperat la nivel local, în cel puțin 121 de cazuri, cu partide tradiționale, inclusiv CDU, între 2020 și 2023. Astfel, în Stendal, un oraș din regiunea Saxonia Anhalt, AfD a participat la aproximativ zece decizii, cum ar fi creșterea prețului grădinițelor sau extinderea târgului de Crăciun.
Subiecte care nu au o mare semnificație politică, dar care totuși compromit etanșeitatea "Brandmauer", firewall-ul cu extrema dreaptă. În iulie 2023, actualul președinte al CDU, Friedrich Merz, a declarat că nu se opune unor astfel de acorduri la nivel municipal... înainte de a retracta, în fața scandalului provocat de cuvintele sale. Până data viitoare?
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii