Presa maghiară acuză „începutul răzbunării” UE împotriva Ungariei

Reprezentanții mai multor partide din Parlamentul European – printre care creștin-democrații, social-democrații, liberalii și verzii – au trimis o scrisoare Comisiei Europene, solicitând retragerea definitivă a fondurilor UE alocate Ungariei.
Magyar Hirlap (Ungaria) scrie că inițiativa a fost lansată de europarlamentarul Daniel Freund, din Grupul Verzilor, care este unul dintre cei mai vocali critici ai statului de drept ungar din Parlamentul European, a relatat televiziunea germană de știri Tagesschau.
Potrivit semnatarilor scrisorii, sancțiunile anterioare nu și-au atins scopul, iar starea sistemului instituțional democratic din Ungaria continuă să se deterioreze. Potrivit lui Freund, „săptămână după săptămână sunt lansate noi atacuri asupra societății civile independente, presei libere, libertății de exprimare și independenței sistemului judiciar”. „Asta trebuie să se termine”, a adăugat Daniel Freund.
Europarlamentarul Partidului Liber Democrat (FDP) din Germania, Moritz Körner, a spus: „Cel care este indiferent față de respectarea valorilor UE, trebuie să primească zero euro din bugetul UE”.
Politicienii au subliniat că scopul lor este de a proteja interesele financiare ale contribuabililor UE, conform legislației în vigoare. Potrivit informațiilor studioului televiziunii germane ARD din Bruxelles, scrisoarea a fost deja trimisă președintelui Comisiei Europene, Ursulei von der Leyen, iar scopul concret al propunerii este intensificarea exercitării presiunii politice asupra Guvernului ungar de către Comisia Europeană.
Contextul cazului este că, în ultimii ani, Comisia Europeană a înghețat câteva miliarde de euro din fondurile UE alocate Ungariei, din cauza preocupărilor legate de corupție și a obiecțiilor la adresa situației statului de drept. Printre acestea, Bruxelles-ul menționează lipsa de independență a sistemului judiciar și influența Guvernului asupra sistemului instituțional democratic.
Potrivit poziției Guvernului ungar, reținerea fondurilor este motivată politic, iar acest lucru este confirmat și de cazul europarlamentarului ungar din Grupul Partidului Popular European, Kingei Kollár, care, de exemplu, a declarat: „reținerea fondurilor subminează efectiv performanța Ungariei, ceea ce crește șansele partidelor de opoziție la alegerile din 2026”.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii