Lăsarea Bulgariei în afara spațiului Schengen nu este în interesul UE și nu contribuie la eforturile comune pentru a face față provocărilor de securitate și criză economică severă în Europa, i-a spus președintele bulgar premierului olandez.

Cei doi oficiali au avut o convorbire telefonică, a informat Biroul de presă al șefului statului, potrivit Dnevnik.

Țările de Jos, Suedia și Austria sunt statele care au anunțat până acum că s-ar putea să nu sprijine Bulgaria să intre în Schengen. Decizia este de așteptat să fie luată în aproximativ o săptămână.

În timpul discuției cu Rutte, președintele a amintit că Comisia Europeană a confirmat în repetate rânduri disponibilitatea Bulgariei de a adera la Schengen și Bulgaria așteaptă sprijin din partea tuturor partenerilor săi din UE.

”Ultima verificare a protecției frontierelor europene externe de către misiunea Comisiei Europene, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, la invitația Bulgariei, a confirmat de asemenea disponibilitatea Bulgariei de a adera la spațiul Schengen, sprijinul fiind exprimat și de Parlamentul European. Bulgaria se așteaptă ca instituțiile UE și statele membre să fie ghidate de criteriile stabilite pentru aderarea la Schengen, nu de alte considerații”, a mai spus președintele Rumen Radev.

Sursa: RADOR