Președintele Poloniei a declarat luni că va promulga o lege ce deschide calea unei comisii să investigheze dacă formațiunea de opoziție Platforma Civică (PO) a permis ca țara să fie influențată inadecvat de Rusia, scrie Reuters.

Formațiunea liberală PO, ce a guvernat în perioada 2007 - 2015, respinge aceste acuzații și afirmă că legea are scopul de a distruge susținerea pentru liderul său, fostul premier Donald Tusk, înaintea unor alegeri programate pentru octombrie sau noiembrie 2023.

Președintele Andrzej Duda a spus că va promulga legea întrucât crede că aceasta "ar trebui să intre în vigoare", însă a adăugat că va cere Tribunalului Constituțional să examineze criticile conform cărora legislația nu ar fi constituțională.

Legea prevede stabilirea unei comisii de anchetă ce va livra un raport inițial în septembrie. Lideri ai opoziției au supranumit-o "Lex Tusk".

"Într-o țară democrată normală, cineva care este președinte al acelei țări nu ar promulga niciodată o astfel de lege de sorginte stalinistă", a declarat parlamentarul PO Marcin Kierwinski, pentru postul privat de televiziune TVN 24.

Asociația Judecătorilor Polonezi Iustitia afirmă că legea încalcă valorile Uniunii Europene și ar putea atrage mai multe măsuri punitive din partea blocului comunitar, pentru derapajele din democrația poloneză.

Și ambasadorul SUA în Polonia, Mark Brzezinski, și-a exprimat îngrijorarea. "Guvernul american consideră îngrijorătoare legile ce ar putea reduce în mod ostentativ abilitatea alegătorilor de a vota pentru cei pe care vor să îi voteze, în afara unui proces clar definit, într-o instanță independentă", a declarat Kierwinski pentru postul privat TVN24 BiS.

Sondajele de opinie recente arată că PiS se bucură, încă, de cel mai mare sprijin dintre partidele politice - peste 30% - însă este posibil să nu obțină suficiente voturi pentru a avea o majoritate în parlament.

Comisia parlamentară va investiga perioada 2007 - 2022 și va avea puterea de a interzice celor considerați a fi acționat la influența Rusiei să dețină autorizații de securitate sau să ocupe funcții unde ar fi responsabili de fonduri publice, pe o perioadă de zece ani - ceea ce îi descalifică, practic, de la ocuparea unei funcții publice.

Dependența Poloniei de energia rusească a scăzut progresiv, chiar dinainte ca Rusia să invadeze Ucraina, în februarie 2022. Construirea unui terminal pentru importul de gaze naturale lichefiate, a început când Tusk era la putere.

De asemenea, în timpul mandatului lui Tusk, în 2010, Polonia a semnat un contract cu compania rusească Gazprom - menționat în justificarea oficială a proiectului de lege.

În aprilie, principala rafinărie controlată de stat, PKN Orlen, a anunțat că a încheiat contractul cu compania rusească Tatneft, după ce livrările au fost oprite, în februarie, însă continuă să utilizeze combustibili rusești în rafinăriile sale din Cehia. 

Sursa: RADOR