Președintele sârb, Aleksandar Vucic, a vorbit duminică la telefon cu președintele rus, Vladimir Putin, prima lor conversație de doi ani și jumătate, când este așteptată o decizie cu privire la participarea lui Vucic la summitul BRICS.

„I-am mulțumit în mod deosebit președintelui Putin pentru că a dat asigurări că Rusia va furniza cantități suficiente de gaz Serbiei în această iarnă", a spus Vucic într-un mesaj video postat pe rețelele de socializare, citat de publicația La Libre Belgique (Belgia).

El a subliniat că Serbia, deși este candidată la UE, nu își va schimba poziția de a nu impune sancțiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei.

Totuși, de la invadarea Ucrainei, Serbia a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei și Vucic a purtat discuții bilaterale limitate cu Putin.

În prima sa convorbire directă cu Putin din mai 2022, Vucic a reafirmat că Serbia nu își va schimba poziția conform căreia se va abține de la a adopta sancțiuni împotriva Rusiei din cauza conflictului din Ucraina. „Serbia nu va impune sancțiuni Federației Ruse. Acest lucru nu se va schimba”, a declarat Vucic.

Convorbirea are loc în timp ce Rusia așteaptă un răspuns oficial la invitația din septembrie facută de Putin lui Vucic de a participa la summitul BRICS de la Kazan, din 22-24 octombrie.

„Dacă spun că mă duc la Kazan, asta va marca sfârșitul drumului european al Serbiei. Dacă spun altceva, ei vor pretinde că i-am trădat pe ruși”, a spus Vucic la începutul acestei săptămâni, adăugând că își va anunța până luni decizia finală privind călătoria.

Sursa: Rador Radio România