Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a declarat pentru Bloomberg că Serbia este recunoscătoare Moscovei pentru sprijinul acordat în problema Kosovo, dar Serbia nu sprijină agresiunea împotriva Ucrainei, relatează Beta.

Aleksandar Vucici a declarat că în ultimii ani a avut zeci de întâlniri cu Vladimir Putin, dar "de mai multe luni nu a mai discutat" cu liderul Rusiei. "Încă de la început am spus că nu suntem în posibilitatea de a sprijini invazia rusă în Ucraina. Pentru noi Crimeea este Ucraina și Donbas este Ucraina și așa va rămâne", a declarat Vucici.

Bloomberg observă că din punct de vedere economic, Serbia a ieșit din "orbita Rusiei", că exporturile Serbiei în Rusia reprezintă doar 6% din totalul exporturilor Serbiei și că Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial al Serbiei.

"Însă, Serbia se remarcă în Europa prin atitudinea față de Rusia", menționează Bloomberg și amintește că nici după invadarea Ucrainei compania aeriană a Serbiei, Air Serbia, nu a anulat zborurile directe spre Rusia și mulți ruși au venit la Belgrad în ultimul timp.

Vucici a declarat că este recunoscător Rusiei pentru sprijinul acordat în problema Kosovo și acesta este motivul pentru care Serbia nu poate sprijini sancțiunile economice impuse Moscovei. "Noi am fost sub sancțiuni opt ani și nu considerăm că este o soluție", a declarat Vucici.

Referindu-se la problema Kosovo, Vucici a spus că este mult mai realist să se meargă înainte cu pași mici, decât în scurt timp să se se ajungă la un acord amplu, în care Serbia să recunoască independența Kosovo.

"Trebuie să schimbăm situația din teren cu pași mici, să construim încredere între cele două părți și apoi să vedem cum putem aborda celelalte probleme. Nu trebuie să visăm ceva despre care cu toții știm că nu se va întâmpla", a declarat el.

În ceea ce privește aderarea Serbiei la UE, Vucici și-a exprimat convingerea că cetățenii Serbiei vor vota pentru aderare, dacă se va organiza un referendum pe această temă, dar "pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să fie convinși că aderarea este reală".

"Știu că UE este calea noastră. Nu există altă cale", a declarat președintele Serbiei.

Sursa: RADOR