Președinția spaniolă a Consiliului UE își prezintă prioritățile

Președinția spaniolă a Consiliului Uniunii Europene își face cunoscute prioritățile și propunerile pentru realizarea acestora, printre acestea numărându-se finalizarea uniunii bancare și a piețelor de capital, scrie Jornal Economico.
În pofida unei reticențe interne – din cauza suspiciunilor că ar putea folosi funcția în scopuri electorale și pentru că va trebui să schimbe totul dacă va pierde alegerile din 23 iulie – șeful guvernului spaniol, Pedro Sánchez, va prezenta luni prioritățile țării sale pentru următoarele șase luni de președinție a Consiliului Uniunii Europene.
Președinția spaniolă, care va conduce acel organism până la sfârșitul anului – când va fi înlocuită de Belgia – a stabilit patru priorități pentru semestrul său: reindustrializarea Uniunii și asigurarea autonomiei strategice deschise a acesteia; promovarea tranziției verzi și a refacerii mediului; promovarea unei mai mari justiții sociale și economice; și consolidarea unității europene.
În ceea ce privește reindustrializarea, Spania pleacă de la ipoteza că deschiderea internațională din ultimele decenii a fost un beneficiu pentru Uniune dar "a facilitat și deplasarea industriilor în sectoare strategice, făcând astfel blocul excesiv de dependent de țări terțe în domenii precum energia, sănătatea, tehnologiile digitale și alimentația", se poate citi în propunerea oficială. În acest cadru, președinția spaniolă "va promova dosarele care încurajează dezvoltarea industriilor și tehnologiilor strategice din Europa, extinderea și diversificarea relațiilor sale comerciale și întărirea lanțurilor sale de aprovizionare, acordând o atenție deosebită Americii Latine și summitului UE.CELAC".
Pe de altă parte, Spania "va propune o strategie cuprinzătoare și îndreptată spre viitor, pentru a garanta securitatea economică și întâietatea globală a Uniunii până în 2030, dând continuitate și profunzime activității instituțiilor europene și foii de parcurs convenite la Versailles de cele 27 de state membre".
În ceea ce privește tranziția verde și mediu, președinția spaniolă "va face tot ce îi stă în putere pentru a promova această tranziție. Vom promova o reformă a pieței de energie de electricitate care vizează accelerarea implementării energiilor regenerabile, reducerea prețurilor la electricitate și îmbunătățirea stabilității sistemului. Vom acționa pentru accelerarea dosarelor legislative legate de Fit for 55, cum ar fi pachetul de Gaze și Hidrogen și regulamentele privind eficiența energetică. În afară de aceasta, vom promova măsuri de reducere a deșeurilor și a microplasticelor, conceperea de produse sustenabile și generarea de combustibili verzi. Toate acestea pentru ca UE să continue să se afle în fruntea luptei globale împotriva schimbărilor climatice și să facă acest lucru creând bunăstare și noi oportunități pe întreg teritoriul său".
În cadrul promovării justiției sociale și economice, Spania susține stabilirea unor reguli minime și comune privind impozitarea societăților în toate statele membre și promite să "combată evaziunea fiscală a marilor companii multinaționale, care costă UE 1,5% din PIB pe an – adică, aceeași sumă cheltuită pentru locuințe și protecția mediului".
Sánchez își propune să lucreze la o "revizuire adecvată a Cadrului Financiar Multianual 2021-2027 și la o reformă adecvată a regulilor bugetare pentru a depăși austeritatea, pentru a spori transparența și pentru a îmbina sustenabilitatea finanțelor publice cu finanțarea adecvată a tranzițiilor verde și digitală.
În cele din urmă, pentru a consolida unitatea europeană "într-o lume a incertitudinilor și a tensiunilor geopolitice aflate în creștere", subliniază acesta, "statele membre trebuie să continue să facă progrese în integrare și să dezvolte instrumente care să le permită să facă față în comun marilor provocări ale vremurilor noastre" .
"Aprofundarea pieței interne, încheierea uniunii bancare și a piețelor de capital, consolidarea și îmbunătățirea instrumentelor comune, precum fondurile NextGenerationEU, o gestionare mai eficientă și coordonată a proceselor de migrație și de azil și un sprijin coordonat pentru Ucraina și pentru alte state vecine".
Sursa: RADOR
Comentarii