Imaginea unui Vladimir Putin zâmbăreț dând mâna cu Viktor Orbán a făcut valuri prin capitalele europene, și pe bună dreptate. Putin, dat în urmărire pentru crime de război, cu un mandat de arestare în vigoare emis de un tribunal internațional, stătea umăr la umăr alături de Orbán, un reprezentant al Uniunii Europene și al unui stat membru NATO.

Discuțiile directe dintre Orbán și Putin – prima lor întâlnire de după invazia totală a Rusiei în Ucraina, declanșată în februarie 2022 - au survenit cu ocazia participării celor doi la o ceremonie prin care China marca împlinirea a 10 ani de la lansarea "Inițativei Belt and Road” a Beijingului.

Reuniunea de la Beijing oferea un tablou șocant: o întâlnire între niște lideri dictatoriali, printre care Putin și conducerea talibanilor, iar, în mijlocul lor, Orbán, premierul unui stat membru al UE care ar trebui să fie democratic scrie Katalin Cseh, europarlamentară din Grupul Reînnoim Europa (Renew Europe Group), în The Guardian.

A fost o elocventă manifestare a unui lucru pe care noi îl știam de mai multă vreme, și anume, că Ungaria nu mai poate fi considerată ca numărându-se printre țările democratice.

Totuși, există un lucru pe care prea puțini oameni îl recunosc sau îl înțeleg, și asta, în pofida unor apeluri din partea Parlamentului European și din partea unor profesori sau experți. Pentru cei din opoziția democratică a Ungariei, pericolul reorientării lui Orbán spre tabăra dictatorială era clar. Dar acest lucru nu a fost luat în serios de aliații occidentali ai Ungariei, inclusiv de instituțiile UE, care dispun de niște pârghii reale și de niște mecanisme juridice ca să poată susține statul de drept și principiile democratice în statele membre.

Camaraderia dintre Orbán și Putin nu este doar rușinoasă, ci și alarmantă. Faptul că un membru al Consiliului European, care aprobă niște decizii cruciale în politica externă a UE, își oferă o asemenea companie, este extrem de îngrijorător.

La fel de îngrijorătoare este și lipsa de reacție a UE la comportamentul lui Orbán. Timp de un deceniu, UE a tot amânat vreo acțiune concretă. Nouă, celor din Parlamentul European, ne-au trebuit ani de neîncetate presiuni pentru ca forul executiv al UE să impună sancțiuni împotriva guvernului lui Orbán din cauza înfrânării democrației.

"Orbánismul” se extinde, e un pericol la nivel global. Populiștii de dreapta de-abia așteaptă să copieze manualul cu privire la modul de dezmembrare a democrației. Printre admiratori se numără fostul președinte al SUA, Donald Trump, care, recent, l-a lăudat pe Orbán, calificându-l drept un "om foarte puternic” (deși, ca să fim drepți, el a spus că (Orbán) ar fi "liderul Turciei”).

Deși nu a apărut drept puternica personalitate mondială care se crede, imaginile din Beijing au dezvăluit un Orbán servil, plecându-se în fața ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, și repetând papagalicește poveștile Kremlinului despre războiul din Ucraina, pe care l-a numit și el o” operațiune militară”.

Întrevederea dintre liderii unguri și ruși s-a înregistrat cu doar câteva zile înainte ca Ungaria să-și comemoreze revoluția din 1956 - istorica noastră luptă pentru libertate împotriva opresiunii ruse, pe care regimul lui Putin o consideră drept o "revoltă fascistă”. Demersul s-a dovedit o umilință de mari proporții, demonstrând  cât de mică este suveranitatea pe care Orbán o reprezintă în cadrul acestei noi alianțe.

Dar această comportare adulatoare ridică semne de întrebare și în privința integrității cadrului decizional al UE - un proces în care Orbán deține un rol important. Amintiți-vă numai: Orbán e membru al Consiliului European, cel care formulează legi și care ia decizii la nivelul întregii UE.

Or, dat fiind criteriul unanimității în privința deciziilor legate de politica externă, care lui îi conferă drept de veto, tot acolo se află și Putin. Acest lucru nu a trecut neobservat. Se pare că ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, l-a întrebat pe omologul ungur cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor de externe dacă, la eveniment, el reprezintă poziția Ungariei sau pe cea a Kremlinului.

Așadar, ce ar trebui să facă UE?

O mică speranță a apărut pe 15 octombrie, după ce partidul de guvernământ din Polonia, Lege și Dreptate, a fost învins în alegeri. Acest partid formase o alianță strategică cu Orbán, amândoi susținându-se unul pe celălalt în privința sancțiunilor din UE. Pentru Orbán, asta e o veste proastă, dar e o veste bună pentru democrația europeană. La nivel european, opoziția față de el și izolarea sa vor fi mai ușoare.

Instituțiile europene trebuie să fie atente și să rămână ferme atunci când vor decide ca Ungaria să primească fonduri europene în valoare de 13 miliarde euro (11 miliarde lire sterline) - fonduri care acum sunt blocate din cauza încălcării statului de drept.

Luni, Orbán și-a înăsprit retorica în discursul rostit cu ocazia comemorării (revoltei din Ungaria, din 1956, n. red.), luând peste picior pretențiile UE în materie de stat de drept, asemănându-le cu reguli similare de pe vremea represiunii din perioada sovietică, impuse de organele Partidului Comunist.

Orbán a amenințat să apeleze la dreptul său de veto în privința bugetului UE, ca să obțină fondurile acum blocate, el pretinzând că Bruxelles-ul va trebui "să-și deschidă sacul” dacă dorește un vot (pozitiv) din partea lui.

Potrivit tratatului, altminteri bazat pe o cooperare făcută cu bună credință, un asemenea demers ar fi complet ilegal, iar Comisia Europeană nu trebuie nicidecum să dea înapoi. Cei care extorchează revin mereu, ca să ceară tot mai mulți bani.

Totodată, UE trebuie să ofere mai mult sprijin societății civile independente, care se opune administrațiilor locale din țară.

În sfârșit, este absolut necesară eliminarea votului unanim în materie de politică externă, după cum sugerează și o propunere franco-germană vizând reformarea UE. Un asemenea demers este crucial pentru a-I împiedica pe lideri să dispună de o putere exagerată și pentru a preveni infiltrarea vreunui ‘cal troian’ în UE.

Pe fondul unui peisaj politic tot mai periculos la nivel mondial, o acțiune rapidă și decisivă devine o necesitate. În joc este însăși securitatea noastră.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA