Anunțul a fost făcut de Iulia Ahmedova, corespondentul publicației „Novaia Gazeta Evropa”, ziar care este publicat în afara granițelor Rusiei de opoziția din Rusia.

Printre cei eliberați din detenție acum un an din închisorile Rusiei sunt: Vladimir Kara-Murza și Ilia Iașin, Andrei Pivovarov, precum și jurnaliștii Evan Gerșkovici, Alsu Kurmașeva, activistul pentru drepturile omului Oleg Orlov, activistul Sașa Skocilenko și alții.

Acum un an, pe 1 august 2024, a avut loc cel mai mare schimb de deținuți politici dintre Rusia și țările occidentale. Pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, Moscova i-a eliberat pe cei care ispășeau pedepse pentru infracțiuni politice, inclusiv importante personalități politice cunoscute ale opoziției: politicienii Ilia Iașin, Vladimir Kara-Murza, Andrei Pivovarov, precum și jurnaliștii Evan Gerșkovici, Alsu Kurmașeva, activistul pentru drepturile omului Oleg Orlov, activistul Sașa Skocilenko și alții, 15 în total.

În agenda sumbră și deprimantă a știrilor din ultimii trei ani, acest eveniment a devenit atunci o „rază de lumină” care i-a ajutat pe mulți să-și recapete speranța.

La prima conferință de presă de după eliberare, politicienii au vorbit mai mult despre ce puteau și aveau de gând să facă pentru cetățenii rușii din țară. Cu toate acestea, mai târziu, activitatea lor de reprezentare a intereselor rușilor care au fugit de regimul lui Vladimir Putin a început să se contureze și să iasă în prim-plan. Mai mult, numeroase probleme rămân deocamdată relevante: emigranții ruși continuă să aibă conturile bancare închise, nu au voie să urce la bordul unor avioane, iar oportunitățile lor de legalizare în Occident sunt limitate.

De ce politicienii ruși aflați în exil lansează proiecte pentru diaspora, care dintre ele au succes și care nu, a punctat corespondentul „Novaia Gazeta Evropa”, Iulia Ahmedova, care a stat de vorbă cu unii deținuți politici ruși aflați în exil.

„Există puține instrumente reale. M-am gândit că acum vom explica cum să facem totul, cum să schimbăm totul. Aveam un fel de plan, am spus hai să facem asta și asta și în câteva luni vom merge acasă”, așa își descrie politicianul Andrei Pivovarov starea de spirit din prima perioadă de după eliberare.

În 2022, Andrei Pivovarov, fostul director al Mișcării Rusia Deschisă a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru participarea la activitățile unei organizații indezirabile în Rusia, iar, pe 1 august 2024, a fost obiectul unui schimb, împreună cu alți deținuți politici, în baza unui acord între Rusia și țările occidentale.

Politicianul locuiește, de un an, la Berlin, fiind foarte activ pe rețelele sociale, unde vorbește în principal despre agenda rusă și încearcă să mențină contactul cu oamenii din interiorul Rusiei. Cu toate acestea, recunoaște că a trebuit rapid să regândească strategia și să revizuiască planurile pe care le-a făcut imediat după eliberare.

Astfel, la sfârșitul lunii iulie 2025, societatea civilă rusă a pierdut un sprijin important – oportunitatea de a obține viză umanitară și asistență în Germania. În cadrul acestui program, aproximativ 2.500 de activiști, jurnaliști și politicieni ruși au părăsit Rusia pentru Germania, pentru că în ultimii trei ani erau amenințați cu represiuni în țara lor de origine.

Decizia de suspendare a acestui program este rezultatul politicii noului guvern de coaliție din Germania, care a afirmat în repetate rânduri necesitatea limitării admiterii străinilor în țară.

În replică la această decizie a autorităților germane, Andrei Pivovarov, împreună cu organizații pentru drepturile omului, a lansat o campanie pentru reintroducerea acestui program. În opinia sa, societății germane și conducerii țării trebuie să li se explice că „programul nu este o povară pentru țară, ci un instrument de sprijinire a aliaților, de ajutorare a celor care luptă pentru democrație, pentru drepturile omului, împotriva războiului și a dictaturii”.

În cazul unor astfel de proiecte de protejare a intereselor diasporei ruse s-a dovedit că există multe probleme.

„Acum mulți vorbesc despre protejarea drepturilor 'rușilor din exil', dar există puține instrumente reale pentru asta”, susține Pivovarov.

Politicianul mai spune că, de exemplu, el poate să scrie o scrisoare de recomandare și o poate da unui oficial european dacă îl cunoaște pe solicitant și astfel poate să-l ajute.

„Dar aceasta este doar o parte din dosarul pe care solicitantul de azil (din Rusia) trebuie să îl pună la punct și să-l completeze. Dacă persoana respectivă nu face acest lucru, recomandarea mea nu îl va ajuta”, recunoaște Pivovarov, subliniind că el nu poate înlocui activitatea unui avocat.

„Suntem percepuți cel mai frecvent ca niște cerșetori, petiționari, pentru că suntem, la urma urmei, cetățeni ai unei țări agresoare și, în pofida opiniilor noastre antirăzboi sau, în cazul meu, a unei pedepse cu închisoarea, acest lucru nu ne permite să ajungem la un nivel legitim”, explică Pivovarov.

După cum notează Margarita Zavadskaia, analist politic și cercetător principal la Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale (FIIA), că, în general, pentru orice diasporă este specific să creeze structuri în exil.

„Chiar și Fundația Anticorupție, FBK, creată de Aleksei Navalnîi, care inițial a declarat că nu are sens să se concentreze pe diaspora, deoarece publicul său din Rusia era mult mai mare, și-a schimbat în cele din urmă agenda. În mod firesc, emigrația rusă a observat acest lucru și, în plus, judecând după interviurile noastre, oamenii au fost foarte ofensați”, notează Zavadskaia, care a efectuat cercetări sociologice în rândul cetățenilor ruși care au plecat din Rusia.

Zavadskaia afirmă că, în exil, societatea civilă poate lua mai multe forme sau etape specifice.

„Prima este crearea de rețele de ajutor reciproc și ONG-uri, care oferă sprijin în domeniul drepturilor omului, psihologic și de adaptare necesare pentru a restabili un nivel de viață confortabil.

A doua etapă este construirea unui sistem paralel de educație și practici culturale. Diaspora belarusă are propriile proiecte în exil – de exemplu, Universitatea Europeană de Științe Umaniste (EHU), care funcționează la Vilnius din 2006. Rușii se îndreaptă și ei în această direcție, în mod special profesorii ruși au deschis Facultatea de Arte Liberale și Științe în Muntenegru, care a fost de fapt primul dintre toate aceste proiecte, care a primit acreditare din partea statului.

A treia etapă este gradul maxim de instituționalizare, adică recunoașterea de către alte state a opoziției din exil ca reprezentanți potențiali sau efectiv legitimi ai țării. În acest caz, diaspora poate proteja mai eficient interesele cetățenilor, poate emite documente oficiale alternative și chiar poate participa la gestionarea bunurilor confiscate”.

Guvernul în exil – Una dintre problemele politicienilor opoziției ruse, potrivit Margaritei Zavadskaia, este faptul că nu poate apela pe deplin la propria legitimitate electorală.

„Regimul rus 'a purificat în mod deliberat' alegerile, fie nepermițând opoziției să participe deloc, fie limitând considerabil oportunitățile sale competitive reale”, a declarat analistul politic.

„Iar acum, în exil, acest lucru îi afectează și pe politicienii opoziției, deoarece, potrivit analistului politic, legitimitatea este cu certitudine ceva necesar pentru reprezentarea cu succes a diasporei la nivelul altor state.

Nu vorbim neapărat despre aceeași legitimitate electorală ca în cazul Svetlanei Tihanovskaia, considerată președintele ales legal”, adaugă expertul.

„Legitimitatea poate avea și alte surse și poate fi interpretată mult mai vast – ca recunoaștere din partea majorității diasporei sau a autorităților locale. În unele cazuri, structurile cu o astfel de legitimitate pot chiar crea servicii cvasi-guvernamentale.

O astfel de structură cvasi-guvernamentală a apărut, de exemplu, după alegerile din Venezuela din 2018. La acea vreme, o serie de țări occidentale și latino-americane au refuzat să-l recunoască pe Nicolás Maduro ca șef de stat legitim. Adversarul său, Juan Guaidó, s-a autoproclamat președinte. El a condus un guvern interimar, care a fost recunoscut de peste 60 de țări. Cu toate acestea, Juan Guaidó nu a reușit să obțină putere reală, iar, la sfârșitul anului 2022, partidele de opoziție au votat pentru înlăturarea sa. Guvernul interimar a fost desființat, iar Juan Guaidó a emigrat în Statele Unite.

În exil, forțele de opoziție venezuelene au creat Consiliul pentru Protecția și Gestionarea Activelor Externe, un organism reprezentativ al opoziției, care a preluat funcțiile guvernului interimar. Sarcina sa principală este de a gestiona activele externe ale Venezuelei, cum ar fi conturile bancare, aurul depozitat la Banca Angliei și rafinăria Citgo Petroleum, o filială a companiei de stat PDVSA.

Un alt exemplu de structură cvasi-guvernamentală este Consiliul de Coordonare (CC) al opoziției belaruse, care dirijează acțiunile diferitelor forțe de opoziție, inclusiv sprijinul pentru mișcarea de protest, și este, de asemenea, responsabil pentru reprezentarea intereselor belarușilor la nivel internațional. După cum notează analistul politic belarus Vadim Mozheiko, „sigur, nu este un parlament, dar, în general, Consiliul de Coordonare este un organism reprezentativ ales”, ceea ce îi conferă mai multe drepturi de a vorbi în numele poporului belarus față de orice organizație a rușilor cu gândire democratică.

Astfel, de câțiva ani, opoziția belarusă lucrează la un proiect de creare a unui pașaport al Noii Belarus – un document alternativ la cel emis în țară.

Această problemă a devenit deosebit de acută după ce Alexandr Lukașenko a emis un decret care interzice tuturor cetățenilor belaruși emigrați să înlocuiască pașapoartele, să proceseze documente pentru nou-născuți și să obțină procuri notariale și diverse certificate de la agențiile guvernamentale (de exemplu, un certificat de lipsă de cazier judiciar) la ambasadele și consulatele Republicii Belarus. Acum, toate aceste documente pot fi eliberate doar în Belarus.

Opoziția belarusă din exil dezvoltă un proiect pentru un pașaport alternativ, care va fi eliberat de Biroul Svetlanei Tihanovskaia. Scepticii se îndoiesc că vor reuși, dar ea încă speră că va avea succes. Cu toate acestea, datorită eforturilor diasporei belaruse din țările în care au emigrat majoritatea cetățenilor Republicii Belarus, în Polonia și Lituania, au fost luate decizii sistemice de a elibera documente de călătorie în masă celor care nu au avut timp să își reînnoiască pașapoartele”, a susținut expertul.

Sursa: Rador Radio România