Comisia Europeană va adopta primul său raport anual privind statul de drept în toate statele membre până la finalul lunii septembrie, a spus miercuri Ursula von der Leyen, șefa Executivului UE.

Statul de drept „nu este un termen abstract”, a spus von der Leyen, în primul său discurs privind Starea Uniunii, susținut miercuri la Bruxelles, în plenul Parlamentului European. „Statul de drept ajută la protejarea oamenilor de stăpânirea celor puternici. Este garantul de bază al drepturilor și libertăților noastre în fiecare zi. Ne permite să ne exprimăm opiniile și să fim informați de o presă liberă”, a spus președinta Comisiei Europene.

Ea a precizat că, înainte de sfârșitul lunii, Comisia va adopta primul raport anual privind statul de drept, care acoperă toate statele membre și are drept scop depistarea din timp a problemelor și găsirea de soluții pentru acestea.

„Comisia acordă cea mai mare importanță statului de drept. De aceea, ne vom asigura că banii din bugetul UE și NextGenerationEU sunt protejați împotriva oricărui tip de fraudă, corupție și conflict de interese. Acest lucru nu este negociabil”, a spus Ursula von der Leyen.

Șefa Comisiei a adăugat că Încălcările statului de drept nu pot fi tolerate. „Voi continua să-l apăr, la fel și integritatea instituțiilor noastre europene. Fie că este vorba de întâietatea dreptului european, de libertatea presei, de independența sistemului judiciar sau de vânzarea pașapoartelor de aur. Valorile europene nu sunt de vânzare”, a punctat von der Leyen.