”Așa se sfârșește lumea, nu cu un zgomot puternic, ci cu un geamăt” - ne spune poetul. T. S. Eliot se referea la o cu totul altă apocalipsă, și totuși profeția lui rămâne valabilă, după părerea mea, pentru lumea democrației liberale. În Italia, în orice caz, așa se întâmplă lucrurile și este plauzibil să presupunem că la fel va fi și în Franța dacă dreapta suveranistă va triumfa la următoarele alegeri, scrie în Le Monde, Antonio Scurati, romancier italian, autor al unei trilogii asupra perioadei fasciste și a lui Benito Mussolini.

Procesul de dezintegrare a democrației liberale, care are loc în Italia de aproape doi ani, arată mai mult ca un război de uzură decât ca un atac frontal. Pilonii culturali și instituționali ai structurii democratice sunt supuși unei presiuni erozive care nu este întotdeauna vizibilă, dar care este constantă, metodică, zilnică.

A început cu o vastă ofensivă polemică la adresa suprastructurii culturale: atacuri verbale constante împotriva disidenței intelectuale care se opune puterii politice (denigrarea opozanților, cenzură, procese intimidante), împotriva organelor și funcțiilor de control (Curtea de Conturi, justiția în general, mass-media), ofensive ideologice foarte agresive împotriva valorilor fondatoare ale coexistenței democratice rezultate din lupte seculare (gândiți-vă la ostilitatea față de dreptul de a întrerupe o sarcină sau față de drepturile persoanelor nonheterosexuale).

Dezintegrarea libertăților democratice

Toate acestea sunt rezumate în Italia prin refuzul încăpățânat al post-fasciștilor de a recunoaște antifascismul ca fundament al democrației și al instituțiilor, ceea ce contribuie la transformarea Italiei într-o țară în care, dacă intenționați să criticați guvernul sau să vă exercitați datoria de a examina critic activitatea sa, trebuie să fiți pregătit să plătiți un preț.

Această dezintegrare a libertăților democratice este urmată de o dezintegrare care vizează însăși structurile instituționale ale democrației italiene. Într-adevăr, un triptic de reforme propus de guvernul de extremă dreapta are ca scop distrugerea puterii judiciare (puternic dorită de moștenitorii lui Silvio Berlusconi), ruperea pactul de solidaritate națională dintre Nord și Sud prin introducerea unei ”autonomii diferențiate” (puternic dorită de Liga lui Matteo Salvini) și, mai ales, introducerea unui model pentru funcția de prim-ministru care să aibă ca efect eliminarea funcției de garant și control a președintelui Republicii și să reducă Parlamentul la un rol marginal.

Toate acestea se întâmplă fără intenția declarată de a suprima democrația, ci în cadrul regulilor jocului democratic luate însă în răspăr și încălcate zilnic, ceea ce nu suprimă democrația ca atare, ci deteriorează considerabil calitatea vieții democratice.

Toate acestea se întâmplă cu inteligența tactică a politicii subterane: cultivarea unei imagini de moderație în afara țării, în timp ce se mișcă ca un compresor în interiorul ei. Toate în baza unei identificări totale între lider și popor. Oricine îndrăznește să critice, să se opună sau să nu fie de acord cu liderul este automat stigmatizat ca dușman al poporului. Cu tot ceea ce presupune acest lucru. În fața tuturor acestor lucruri, se ridică o întrebare crucială: chiar vrem să ne lipsim copiii de democrația liberală, cea mai de preț moștenire lăsată nouă de luptele părinților și bunicilor noștri?

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA