Producătorii auto și companiile aeriene nu agreează planul UE de a reduce emisiile
Industria auto și cea de transport aerian consideră că propunerile Comisiei Europene pentru a reduce emisiile din sectorul de transporturi sunt contraproductive.
Propunerea Comisiei Europene de interzicere a comercializării autoturismelor noi diesel și pe benzină începând din anul 2035 nu este o soluție rațională, a estimat miercuri Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) consideră că noile taxe pe care executivul comunitar dorește să le impună acestui sector sunt contraproductive pentru sustenabilitatea sa, relatează agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.
Pentru atingerea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% față de anul 1990 și obținerea neutralității climatice în anul 2050 în UE, Comisia Europeană a propus miercuri un pachet ambițios de măsuri, între care se regăsesc creșterea costurilor pentru emisiile de CO2 generate de încălzire, transporturi și industrie, taxarea combustibililor destinați transporturilor aeriene și navale, interzicerea din anul 2035 a comercializării autoturismelor noi diesel și pe benzină, etc.
„Interzicerea unei tehnologii nu este o soluție rațională în acest stadiu”, a reacționat Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). „Toate opțiunile, inclusiv motoarele termice foarte eficiente, hibridele și vehiculele alimentate cu hidrogen trebuie să joace un rol către neutralitatea climatică”, consideră această asociație. Președintele ei, Oliver Zipse, care de asemenea conduce compania germană BMW, a cerut în acest context „instituțiilor UE să se concentreze mai degrabă pe inovație decât pe impunerea sau interzicerea unei tehnologii anume”.
La rândul său, directorul general al Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA), Willie Walsh, a avertizat că noile „taxe vor devia din sectorul aerian bani care ar putea fi folosiți pentru reducerea emisiilor prin înnoirea flotelor și adoptarea de tehnologii curate”. „Aviația este angajată față de reducerea emisiilor de carbon și nu avem nevoie de măsuri persuasive sau punitive”, a indicat Walsh.
Pachetul de măsuri propus miercuri de Comisie, denumit 'Fit for 55', schițează arhitectura legală a transformării energetice și climatice a UE. Dar, pentru a intra în vigoare, pachetul trebuie aprobat de statele membre și de Parlamentul European, un proces care ar putea dura și doi ani.
Comentarii