Profesor Spulbăr: "Politica a ajuns un termen peiorativ. Trebuie să schimbăm asta"
Profesorul Spulbăr, expert în învățământ profesional bancar, explică, din perspectivă economică, de ce trebuie să se schimbe modul românesc de raportale la viața politică.
Prof.univ. dr. Cristi Spulbăr, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea din Craiova, într-un interviu pentru EURACTIV.ro, vorbește de asemenea despre rolul educației antreprenoriale și financiare în a schimba mentalități.
Prof. univ. dr. Cristi Spulbăr: Unul dintre studenții cu care am venit spunea: "Eu nu fac politică și nu sunt implicat. Din păcate, politica a ajuns un termen peiorativ."
Trebuie să schimbăm asta. Din păcate, politica a ajuns ca un termen peiorativ. Lumea fuge de noțiunea de politică. Până studenții, tinerii, n-or să înțeleagă că trebuie să se implice în politică într-o formă sau alta, până nu vor acredita ideea că dacă ei nu fac politică, vor face alții și atunci trebuie să suporte deciziile luate de alții, nu vom ajunge acea concluzie, la acel moment în care să vedem eficiența tinerilor.
Prof. univ. dr. Cristi Spulbăr: Preferă să pună de multe ori: nu fac politică, pentru că așa sunt învățați de acasă. Pentru că de-acasă li se spune cum arată politicienii. E-adevărat. Lucruri corecte si adevărate. Dar trebuie să schimbăm ceva. Cred că ne aflăm intru-un moment în care națiunea română trebuie să se trezească un pic din somnul acesta în care a intrat de ceva vreme. Fiecare națiune are nevoie de un declic. Si poate că acum este acel moment.
EURACTIV.ro: De ce v-ați gândit la mentori pentru oamenii din mediul rural?
Prof.univ. dr. Cristi Spulbăr: Convingerea mea este că oamenilor acestora sau acestor oameni le lipsește curajul. Chiar dacă pe alocuri sunt ajutați de diferite categorii de consultanți să obțină finanțarea, le este teamă, pentru că nu au acel spirit antreprenorial care să le asigure un succes instantaneu.
Poate că nu au o educație antreprenorială și o educație financiară suficient de dezvoltată și, ca atare este nevoie de un mentor, dar poate că mentorul sau coach-ul sunt termeni pe care ii folosim intr-un anumit context, oamenii ăștia au nevoie de exemple, au nevoie de lideri, de aici, din comunitatea lor, din satul lor, din comuna lor, care să-i ia cu ei, să spună: Uite! Hai să facem împreună lucrul acesta.
Te ajut eu, pornim acest proiect și după, te las pe tine. Dar au nevoie de suport.
Poate că este nevoie de o mai detaliată explicatie a instituțiilor Uniunii Europene. Ce înseamnă Parlament European? Ce înseamnă Comisie? Ce înseamnă toate celelalte structuri?
De multe ori, în înțelegerea de fiecare zi poate că Uniunea Europeană pare o instituție birocratică, dar nu este. Pentru asta spuneam că este nevoie de mai multe întâlniri. Pentru o aprofundare, o înțelegere atât a institutiilor, a conceptelor, cât și a obiectivelor și activităților Uniunii europene.
EURACTIV.ro: Dumneavoastră pentru ce veți vota în 26 mai?
Prof.univ. dr. Cristi Spulbăr: Pentru o Europă Unită. Nu trebuie să avem așteptări doar stând pe margine. Trebuie să ne implicăm în comunitate și evident trebuie să mergem la vot.
Background
Interviul a fost realizat la finalul dezbaterii eduVOTE în satul tău, Amărăștii de Jos, județul Dolj, 22 martie 2019. Europarlamentari, experți în afaceri europene, tineri, părinți, reprezentanți ai administrației locale, oameni de afaceri, membrii comunităților locale sunt invitați să își prezinte agenda, proiectele lor, preocupările lor, așteptările lor.
Obiectivele proiectului sunt legate de creșterea conștientizării procesului de votare în exercițiul democratic european, diseminarea mesajelor care subliniază legătura dintre Parlamentul European și dezvoltarea rurală, dialogul civic și participarea tinerilor la dezvoltarea comunităților locale.
Despre profesorul Cristi Spulbăr
Doctor în economie, expert învățământ profesional bancar, programe ID și e-learning, profesorul Cristi Marcel Spulbăr predă disciplinele Management bancar, Economie monetară și bancară, Instrumente financiare derivate, Creditarea întreprinderii, Intermedierea financiar-bancară, Sisteme bancare comparate, Evaluarea instrumentelor financiare la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.
Profesorul Spulbăr desfășoară activității de cercetare si elaborare de cursuri și manuale universitare, participă la proiecte de cercetare pe bază de grant/contract obținute prin competiție națională și internațională, în calitate de director de proiect sau membru al echipei de cercetare. Este coordonator lucrări de licență/dizertație, coordonator al cercului științific Banking and Financial Markets, participă în comisii pentru susținerea tezelor de doctorat și în comisii pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul superior. Cristi Marcel Spulbăr este autor și co-autor al mai multor cărți și articole publicate în țară și în străinătate, participă la conferințe pe teme economice, contribuie la elaborarea programelor de pregătire profesională bancară, este tutor/expert pentru programele Management și marketing bancar, Piețe financiare. Finanțarea comerțului internațional, Certificatul Bancar European. Este membru al Senatului Universității, expert ARACIS, membru al AGER, contributor și expert al mai multor publicații cu teme economice.
Comentarii