Președintele bulgar, Rumen Radev, a transmis scrisori liderilor statelor membre UE, în care pledează pentru primirea României și Bulgariei în Schengen.

Președintele bulgar, Rumen Radev, a transmis scrisori liderilor statelor membre UE, în care, în continuarea declarațiilor sale privind primirea Bulgariei și României în Spațiul Schengen, făcute la ședințele Consiliilor Europene de la Praga și Bruxelles din acest an, subliniază încă o dată contribuția Bulgariei la protecția frontierelor externe europene, precum și resursele financiare, tehnice și umane semnificative investite în acest sens, relatează publicația Darik.

În scrisorile adresate liderilor europeni, președintele Rumen Radev amintește despre recunoașterea privind pregătirea Bulgariei de a adera la Schengen, afirmată în repetate rânduri de Comisia Europeană și Parlamentul European. Șeful statului atrage atenția și asupra Rezoluției din 18 octombrie anul curent, adoptată cu majoritate semnificativă, în care Parlamentul European solicită Consiliului UE să pună în aplicare integral prevederile legislației europene privind Schengen referitor la Bulgaria și România, până la sfârșitul anului 2022.

"Bulgaria respectă pe deplin realizările dreptului european în raport cu Schengen în toate domeniile cheie ale gestionării frontierelor externe", subliniază Radev. Potrivit șefului statului, controlul eficient la frontieră implementat de Bulgaria a fost confirmat de experții UE în cadrul misiunii lor pe teren în țară, în perioada 12-13 octombrie a acestui an. "Voința, capacitatea și eforturile dedicate ale Bulgariei de a face parte din Spațiul Schengen sunt o expresie a solidarității Bulgariei cu partenerii săi europeni. Este timpul ca această abordare să fie reciprocă, susținând apartenența noastră deplină la Spațiul Schengen", afirmă Rumen Radev.

Potrivit președintelui bulgar, este timpul pentru soluții pragmatice, care să prevină noi linii de separare în Uniunea Europeană. Șeful statului menționează că pe fondul crizei severe din mediul de securitate și economie, când solidaritatea și schimbul economic dinamic sunt deosebit de necesare, menținerea Bulgariei și României în afara Spațiului Schengen nu contribuie la eforturile comune de a face față provocărilor.

Președintele își exprimă încrederea că la viitoarea reuniune din decembrie a Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne, Bulgaria și România vor primi sprijin din partea liderilor celorlalte state membre UE.

În plus, în scrisoarea adresată prim-ministrului olandez, Mark Rutte, cu care Rumen Radev a discutat la ultimele două ședințe ale Consiliului European, șeful statului propune organizarea unor reuniuni de experți pentru a discuta rezervele exprimate de Țările de Jos față de admiterea Bulgariei și României în Schengen. "Suntem gata să oferim informații suplimentare și să răspundem îngrijorărilor pe care Țările de Jos le pot avea cu privire la pregătirea Bulgariei de a adera la Spațiul Schengen", a precizat președintele Rumen Radev în scrisoarea sa.

Sursa: RADOR