Radio Europa Liberă anunță că Ungaria va părăsi Curtea Penală Internațională. UE: „Regret profund”

Ungaria a decis să se retragă de la Curtea Penală Internațională (CPI), transmite Radio Europa Liberă, citând surse diplomatice din Ungaria, informează „RAI News” (Italia).
Vestea sosește în momentul în care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, asupra căruia se află în curs un mandat de arestare al CPI în legătură cu războiul din Gaza, este așteptat să sosească la Budapesta.
Potrivit postului de radio, ministrul Justiției Bence Tuzson a vorbit despre părăsirea CPI cu diplomații invitați la o întâlnire a ambasadorilor desfășurată la Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului săptămâna trecută. Potrivit mai multor surse citate de Radio Europa Liberă, întâlnirea ambasadorilor s-a desfășurat în circumstanțe deosebite, sala fiind monitorizată de camere echipate cu software de recunoaștere facială pentru a se asigura că erau prezenți doar invitații. Potrivit informațiilor radiodifuzorului, guvernul îi va prezenta Parlamentului un proiect de rezoluție privind retragerea din CPI și, dacă majoritatea o va accepta, aceasta va începe oficial. Conform uneia dintre sursele citate, întregul proces ar putea dura până la un an.
Se pare că decizia ar fi legată de pozițiile administrației lui Donald Trump și că de fapt alegerea Ungariei ar fi fost făcută de fapt cu săptămâni în urmă, însă guvernul de la Budapesta aștepta să audă ce va spune președintele SUA despre CPI. Dar după ce în data de 5 februarie Trump a anunțat că va impune sancțiuni Curții de la Haga pentru mandatul de arestare al lui Netanyahu, „guvernul maghiar a luat acest lucru drept undă verde”, a declarat o sursă pentru Radio Europa Liberă.
Reacția UE: „Am regreta profund dacă Ungaria ar părăsi CPI”
„UE va continua să coopereze cu CPI, inclusiv în cadrul acordului nostru de cooperare și asistență”, a spus purtătoarea de cuvânt a Comisiei UE, Anitta Hipper, reiterând pozițiile executivului cu privire la vizita lui Netanyahu la Orban, care va începe astăzi. În ce privește știrea că Ungaria se gândește să se retragă în totalitate din CPI, „am văzut-o”, a spus Hipper.
„Cu toate acestea, nu avem cunoștință de nicio notificare oficială conform căreia Ungaria a cerut să se retragă.” „Dacă ar fi așa, am regreta profund.”
Sursa: Rador Radio România
Comentarii