O încetare a focului în Siria, între forțele guvernamentale și rebeli, a intrat în vigoare sâmbătă la ora 0.00 locală, potrivit unui acord încheiat luni între Rusia și Statele Unite și susținut de ONU.

Este primul armistițiu de amploare în războiul ce a făcut peste 270.000 de morți din martie 2011, scrie Agerpres.

Exact la miezul nopții, armele au tăcut în suburbiile Damascului și în orașul Alep, potrivit corespondenților France Presse.

Ultraradicalii grupării Statul Islamic (Sl), care controlează cu o mână de fier nord-estul și estul țării, precum și jihadiștii Frontul Al-Nosra nu sunt incluși în acord. Șeful Frontului, Abu Mohammad al-Jolani, le-a cerut rebelilor care îi sunt aliați în multe locuri să respingă armistițiul, pe care l-a calificat "umilitor".

Chiar înainte de ora prevăzută pentru oprirea luptelor, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție sprijinind armistițiul și emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a convocat guvernul și opoziția la o nouă sesiune de negocieri de pace la 7 martie, cu condiția ca "încetarea ostilităților să fie la nivel global și accesul umanitar menținut".