Premierul ungar se declară de acord cu legarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, dar cere o definire mai clară a încălcărilor și îl acuză pe premierul olandez de blocarea discuțiilor și atacuri inacceptabile la adresa Ungariei.

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a vorbit cu reporterii despre mecanismul privind statul de drept și negocierile din cadrul Consiliului European, care a intrat în a treia zi a unui summit extraordinar.

În privința legării fondurilor UE de respectarea statului de drept, liderul de la Budapesta a spus că Ungaria nu se împotrivește și că este pregătită să negocieze acest subiect, dar este nevoie de un mecanism special și un nou instrument legal.

Orban a punctat că are o dispută personală cu Olanda, respectiv cu premierul Mark Rutte, pe acest subiect. „Nu știu care este motivul primului ministru olandez pentru care mă urăște pe mine personal sau Ungaria, dar el atacă vehement și a spus foarte clar că, deoarece, după părerea sa, Ungaria nu respectă statul de drept, trebuie pedepsită financiar. Aceasta este poziția sa, care nu este acceptabilă, deoarece nu există nicio decizie cu privire la situația statului de drept în Ungaria”, a spus Viktor Orban.

 

Șeful guvernului maghiar a spus că, deși nu îi place ideea de a arunca vina pe altcineva, nu va fi vina Ungariei dacă nu se va ajunge la o înțelegere. „Dacă acordul va fi blocat, nu va fi din cauza mea, ci a olandezului”, a spus Orban.

Olanda vrea un mecanism mai puțin permisiv cu abaterile de la valorile UE și statul de drept, prin care să poată fi blocată distribuirea fondurilor către statele care le încalcă. Dar Orban spune că statele care încalcă statul de drept ar trebui să plece din UE cu totul, nu doar să le fie tăiate fondurile.