La capătul nefastei ultime dispute preliminare de la București contra Islandei a devenit tot mai evident că șansele echipei naționale a României de a se califica la barajul Campionatului Mondial din 2022 au scăzut vizibil.

Pierzând șansa de a-și reține pe cont propriu poziția secundă din Grupa H, jucătorii pregătiți pentru ultima oară de Mirel Rădoi, privind retrospectiv, au mers în Liechtenstein cu o sigură aspirație. Însă, chiar dacă ei și-au asigurat o nouă victorie mai puțin convingătoare la Vaduz, selecționata Macedoniei de Nord a bifat obiectivul său final, nu fără emoții, învingând Islanda cu 3 – 1.

Tricolorii s-au aflat în postura dorită pentru aproximativ 11 minute, însă pasul greșit de pe 11 noiembrie 2021 va menține activă o secetă a Cupei Mondiale ce se va acum extinde la minimum 28 de ani.

Printre ocaziile pe care comunitățile implicate în sport nu le vor da uitării vreodată, se numără cele în care frâul sentimentelor nu mai poate fi reținut. Afirmația subliniată va presupune diferite perspective, care denotă atât entuziasmul general, cât și opusul. Se mai afirmă cu justețe, că acele diferențe sunt produse în doze mici, dar atât de ascuțite către împlinirea dezideratelor. În cazul provocărilor de echipă, gradul responsabilității continuă să se împartă serios. Soluțiile nu apar permanent, iar atunci când oportunitățile se ivesc, respectivele clipe poartă alături un remarcabil nivel al presiunii. Cum s-ar putea gestiona ea rămâne o întrebare la care principala disciplină colectivă din țara noastră încă își așteaptă răspunsul.

În legătură cu aspirațiile sportului autohton, atât de multe legături se pot crea, la înălțimea așteptărilor. Standardele nu s-au plasat întotdeauna jos, dar tradițiile se depărtează în timp. Desigur, mai evident ca în oricare altă fațetă, fotbalul a încercat să scape de un con al umbrei, în care a rămas fixat recent. Invocarea argumentelor nu a fost stopată, la nivel reprezentativ prevalând conceptul întineririi generațiilor. Scopul final a fost declarat acela de a readuce jocul spre valori agreabile. Indiferent dacă respectiva condiție s-ar fi întrunit rapid sau, știm că aspirațiile trecutului au solicitat ameliorarea obiectivelor. Pentru opt luni, dorința generală nu a rămas defel neînsuflețită. Dar, de la ea până spre aplicarea putinței, pași grei s-au aflat în calea reprezentativei prime.

Greu de evitat, ne reamintim cum o campanie de calificare ce s-a oprit la câțiva pași de concluzia dorită, a urmat alteia. După accederea neîmplinită a echipei naționale spre Campionatul European destinat să treacă și pe la București, întreaga atenție s-a mutat asupra drumului ce s-ar fi putut opri pe scena qatareză. În realitate, o secetă mult mai profundă decât respectiva călătorie s-ar fi putut apropia de final, iar, măcar tragerea la sorți a indicat că România va rămâne în calcule.

Speranțele preliminariilor au fost înalte mult timp, inclusiv datorită dispoziției grupei, exceptând principala favorită. Încă de la startul primăverii, nu existau argumente pentru ca formația de seniori sub tricolor să nu își poată construi traiectoria, spre singurul loc tangibil, acela al barajului. Dar, pentru aproape orice rezultat, după cum am remarcat, semnele de întrebare au intervenit serios.

Cu toate acestea, în ciuda obstacolelor primăverii mai ales, fluxul s-a desfășurat cumva într-o modalitate favorabilă înaintea ultimelor dispute. Dar, soluționarea contextelor strânse se realizează la mare limită pentru oricare dintre formațiile ce nu sunt considerate de prim calibru. Contextul potrivindu-se cu succes și pentru analiza Grupei H, toate națiunile implicate în bătălia poziției secunde și-ar fi dorit să își recapete controlul propriului parcurs, pe măsură ce ne-am apropiat de final.

În apropierea punctului de mijloc al campaniei, elevii lui Mirel Rădoi au părut să stea departe de un asemenea obiectiv, rivalele venite din urnele valorice inferioare deținând încă majoritarul control. Cumva, primul joc care a marcat un reviriment defensiv al formației noastre a declanșat perioada dătătoare de speranță, plecată din Islanda. Probabil nimeni nu s-ar fi gândit la finalul duelului amintit, că poarta lui Florin Niță urmează să mai fie perforată doar de Germania.

În condiții precum cele subliniate, șansele către atingerea confruntărilor de calificare la prima Cupă Mondială organizată vreodată în Orientul Mijlociu, nu puteau decât să crească. Într-adevăr, dispoziția s-a îmbunătățit, chiar dacă urmările în joc nu au fost cele mai evidente, până în punctul în care rolul favoritei a baleat spre București.

Succesele și punctele adăugate în cont fără prestații impresionante au contat enorm în clasament, mai ales datorită tuturor celorlalte rezultate ale seriei, care au jucat în favoarea fotbaliștilor români. Misiunea contra Armeniei a fost îndeplinită drept prima dintre cele de totul sau nimic în Ghencea. Totuși, după respectivul triumf, elevii fostului căpitan al Stelei au obținut controlul propriului destin. Practic, întreaga națiune fotbalistică recunoștea că bătălia decisivă se va purta contra Islandei.

Aura unei partide de asemenea factură a fost temută deoarece precedentele momente întunecate de la Copenhaga și Ljubljana nu au dispărut din memoria sportului rege autohton, care fie că s-ar dori sau nu, se transpune în subconștientul mai tinerilor jucători într-o anume modalitate. Diferențele ce au mers permanent în contul jucătorilor noștri pentru întreaga toamnă, nu au mai apărut atunci când nevoia s-a simțit mai mare.

Aici, ne putem referi în multiple direcții, dacă privim numeroasele acțiuni de gol contabilizate pe Stadionul Steaua. Dacă în partidele anterioare, măcar una a găsit plasa rapid cu fiecare ocazie, lucrurile au evoluat invers în joia ce s-a prefigurat fatidică. Fără a încerca să exagerăm prea mult termenii, ținând cont de posibilul impact al celor 90 de minute asupra fotbalului național, absolut toată neinspirația și criticile s-ar fi putut neutraliza cu un singur moment. Neșansa a făcut ca balonul să nu pătrundă dincolo de linia porții, după bara semnată de Ianis Hagi.

Istoria s-a scris, toate semnalele negative rămânând valabile, în frunte cu scorul final. Senzația generală a nematerializării unei oportunități rarisime de a ne îndrepta măcar spre un Campionat Mondial, după aventura franceză din 1998. Fără victoria din etapa a noua, întâietatea a fost cedată Macedoniei de Nord, pentru care triumful categoric obținut la Erevan i-a mai lăsat un singur obstacol.

Brusc unica modalitate pentru ca România să își atingă obiectivul s-a rezumat în încercarea formației care nu a plecat învinsă din Ghencea de a realiza un rezultat similar la Skopje. Din acea perspectivă și ținând cont și de raportul forțelor care încă există între Liechtenstein și formația tricoloră, realmente, cel mai important joc al serii să se dispute în capitala republicii ex-iugoslave. La fel de important a devenit dintr-o dată rezultatul improbabil din tur, trupa scandinavă revenind uluitor pe teren propriu pentru a salva un punct contra recentei participante în cadrul EURO 2020.

Starea de spirit pentru o eventuală repetare a episodului subliniat nu s-a arătat ideală nici în viziunea conducerii manageriale autohtone. În schimb, sarcina tricoloră contra grupării principatului situat la mijloc de continent nu se anunța complicată, mai ales că la Vaduz, spre deosebire de orice regiune internă, suporterii și-au putut juca rolul, atât de important, dar neîmplinit din rațiuni pandemice, la București.

Echipa care a reușit să smulgă un punct Armeniei, între timp ieșită din calculele fruntașe, s-a prezentat a doua oară în fața combatanților lui Mirel Rădoi, încasând nici mai mult nici mai puțin de 30 de goluri, în celelalte 8 înfruntări preliminare din 2021. Cu alte cuvinte, deși succesul românesc înregistrat în septembrie a fost asigurat încă din primul sfert de partidă, tabela a indicat o diferență mult sub standardele obișnuite: 2 – 0. Actualmente, ținând cont realmente de contextul complet deosebit, scorul final a rămas absolut irelevant în ultima rundă a Grupei J.

Orice explozie ofensivă, dacă ar fi venit, s-ar fi dovedit inutilă, toate speranțele, inclusiv ale jucătorilor titulari care au evoluat pe micuța arenă din capitala Liechtensteinului, mergând la multe mii de kilometri distanță spre est.

Stadionul național macedonean era pregătit pentru sărbătoare în paralel, deși, tânăra Islanda a sosit într-o nouă deplasare fără a avea absolut nimic de pierdut, drept care, vikingii nu s-au ferit din a evolua cu vitalitate. Principala și relativ singura întrebare din partida României a constat în cât se va întinde perioada pentru care tabela va fi rămas nemodificată.

Bazându-se pe un amețitor număr de jucători de câmp titulari diferiți față de încleștarea anterioară, Mirel Rădoi, al cărui viitor era încă incert a căpătat rapid rezultatul dorit. Nicolae Stanciu, singurul fotbalist prezent din startul cu Islanda, expedia în minutul 8 o centrare pe care Dennis Man a fructificat-o pentru o altă reușită a sa preliminară venită pe teren străin. Bucuria generală a fost însă marginală întrucât scorul fusese deschis și la Skopje, de către Ezgjan Alioski.

 Practic, două izbânzi simple nu au schimbat datele grupei, publicul tricolor din tribune rămânând ațintit spre cealaltă spre cealaltă confruntare. Pe măsură ce o suită de ocazii se îngroșa la Vaduz, Islanda încerca să pună presiune asupra adversarei sale, fără mulți sorți de izbândă. Până în clipa pauzei, singurul moment ce ar fi putut avea impact determinant ar fi fost validarea golului înscris de Darko Churlinov, una imposibilă. Jumătatea serii sosea, iar speranțele rămâneau încă valabile, destulă nesiguranță fiind vizibilă în tabăra nord-macedoneană.

Ca urmare, deși diferența din Liechtenstein a rămas minimă pentru foarte mult timp, clipa loviturii a sosit spre bucuria vocală a compatrioților fotbaliștilor lui Mirel Rădoi. Singurul șut expediat pe poarta adversă de ocupanta locului al cincilea a găsit și plasa, din partea lui Jón Dagur Þorsteinsson. Dacă minutul 54 a adus anxietate la Skopje, el a trezit deopotrivă întreaga speranță a României, dublată însă de un joc nu foarte convingător la finalizare.

Din păcate, asaltul portocaliu asupra buturilor nordice au dat roade și cu ceva șansă, spre finalizarea unei oportunități încâlcite. Al treilea gol de pe Arena Regelui Philip II a repus Macedonia pe drumul potrivit, entuziasmul părând a se stinge total în disputa paralelă. După cele aproximativ 650 de secunde ale mirajului, jucătorii ghidați de Mirel Rădoi au încercat să își dubleze avantajul din răsputeri, însă sarcina supremă s-a îndepărtat definitiv după minutul 79. Ca urmare a eliminării lui Ísak Bergmann Jóhannesson, selecționata scandinavă nu a reușit să se mai apropie periculos de poarta adversă, deznodământul fiind inevitabil.

În condițiile în care declarația lui Gică Popescu în legătură cu vizionarea unui Mare Premiu brazilian uluitor de Formula 1 denotă adevărul, singurul aspect notabil ratat ar fi putut fi execuția lui Nicușor Bancu, pe lângă istoricul debut la seniori al lui Enes Sali * .

Dacă olteanul semna golul serii europene, iar Lewis Hamilton completa un week-end incredibil la Interlagos – devansându-l pentru victoria sezonului pe Max Verstappen în ciuda descalificării de vineri și a unei plecări de pe poziția a zecea, urmată de o celebrare sub drapelul lui Ayrton Senna – în paralel, Elif Elmas semna dubla care avea să înlăture orice dubiu, în privința scorului din Skopje.

Macedonia de Nord a obținut pe merit poziția de baraj, un singur punct făcând în cele din urmă diferența în Grupa H. Desigur, ne-am putea gândi că un succes în Germania al echipei extrase la a patra urnă valorică este cel mai solid argument spre glorie. Dar, chiar și cu acel triumf memorabil, ecuația putea, pentru a nu spune că ar fi trebuit, să arate diferit, la capătul penultimei seri preliminare.

Un drum anevoios către baraj a luat sfârșit în ultimul tandem al partidelor unei campanii ce ar fi putut deveni ușor cea aleasă noilor performanțe. În schimb, naționala României de seniori va experimenta și digera alte amintiri triste, rămânând oficial fără un tehnician, la finalul celui mai trist succes al ultimelor opt luni, insuficient pentru a răscumpăra speranțele ce rămân aprinse din 1998.

Surse:

https://www.digisport.ro/fotbal/cm-2022-qatar/au-luat-o-razna-rau-de-tot-gica-popescu-declaratia-serii-dupa-liechtenstein-romania-m-am-uitat-la-formula-1-1370921