Secretarul de stat american Marco Rubio și trimisul special Steve Witkoff nu mai participă la întâlnirea de miercuri de la Londra ce își propune să găsească soluții pentru o încetare a conflictului din Ucraina, relatează BBC.

UPDATE

Uniunea Europeană și-a exprimat din nou miercuri sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, subliniind că Peninsula Crimeea face parte din teritoriul Ucrainei.

"Suntem alături de Ucraina, îi susținem suveranitatea, independența și integritatea teritorială, iar când vine vorba de Crimeea, poziția este foarte clară: Crimeea este Ucraina", a reacționat  purtătorul de cuvânt Guillaume Mercier la declarațiile lui Vance. 

Și Președinția franceză a transmis că respectarea "integrității teritoriale și a vocației europene a Ucrainei sunt exigențe foarte puternice ale europenilor".

De altfel, vicepremiera ucraineană Iulia Sviridenko a reafirmat că autoritățile de la Kiev nu vor recunoaște Peninsula Crimeea ca teritoriu al Rusiei.

++++

Aflat în India, vicepreședintele american JD Vance a precizat SUA le-au făcut o propunere ucrainenilor și rușilor și că este timpul ca aceștia să spună da, altfel Washingtonul va renunța la medierea conflictului.

Propunerea include recunoașterea de către SUA a Crimeei ca teritoriu rusesc și acceptarea controlului de facto al Moscovei asupra regiunilor ocupate după invazia din 2022.

Vance a precizat că Ucraina și Rusia ar trebui să cedeze fiecare o parte din teritoriile pe care le controlează în prezent și ”să depună armele, să înghețe conflictul și să se concentreze pe construirea unei Rusii și a unei Ucraine mai bune”.

++++

Întâlnirea de miercuri va avea loc între înalți oficiali din Marea Britanie, Franța, Germania, Ucraina și SUA, în timp ce ministrul britanic de externe, David Lammy, va găzdui o întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean.

Trimisul lui Trump pentru Ucraina, generalul Keith Kellogg, participă la discuții în locul lui Rubio și Witkoff.

Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus recunoașterea Crimeei ocupate ca teritoriu rusesc, după ce au apărut informații că acest lucru ar putea fi discutat în capitala britanică.

De altfel, se întețesc speculațiile potrivit cărora Rusia ar putea fi dispusă să-și oprească invazia de-a lungul liniilor actuale ale frontului în schimbul unor concesii semnificative.

În același timp, ritmul eforturilor diplomatice de a pune capăt războiului se accelerează, dar există puțină claritate cu privire la direcția în care se îndreaptă sau dacă vor reuși.

Marți seara, Rubio a vorbit cu Lammy despre ceea ce el spera să fie ”întâlniri tehnice de substanță”.

Lammy însuși a calificat discuția drept ”productivă”, ea având loc înaintea unui ”moment critic pentru Ucraina, Marea Britanie și securitatea euro-atlantică”.

Secretarul de stat american a declarat că își va reprograma vizita în Marea Britanie în lunile următoare. ”Aștept cu nerăbdare să urmăresc discuțiile aflate în curs”, a postat el pe X.

Miercuri dimineață, Ministerul de Externe al Marii Britanii a confirmat că discuțiile dintre miniștrii de externe au fost amânate.

”Discuțiile la nivel oficial vor continua, dar acestea sunt închise presei”, se arată în comunicat.

Casa Albă a declarat că Witkoff va călători la Moscova săptămâna aceasta pentru a patra sa întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin.

Financial Times a scris marți că Rusia ar putea fi pregătită să-și oprească invazia de-a lungul liniilor actuale ale frontului și să renunțe la unele ambiții teritoriale în schimbul recunoașterii SUA a suveranității Rusiei asupra Crimeei.

Zelensky a spus că nu i-au fost împărtășite astfel de propuneri și a respins recunoașterea Crimeei ca teritoriu rus.

"Ucraina nu recunoaște legal ocuparea Crimeei. Nu este nimic de discutat", a spus el în timpul unei conferințe de presă de marți seară.

În cadrul emisiunii Today de la BBC Radio 4, Yuriy Sak, consilier în cadrul Ministerului Industriilor Strategice al Ucrainei, a spus că ”nu este productiv să discutăm” astfel de știri, dar a adăugat că este ”naiv” să se aștepte ca Ucraina să-și schimbe poziția cu privire la chestiuni ”nenegociabile” precum Crimeea.

El a adăugat că negociatorii ucraineni vor participa la întâlnirea de la Londra cu un ”mandat foarte clar” pentru a obține un încetare a focului care ”va deschide calea pentru discuții ulterioare”.

Putin a anunțat o încetare temporară a focului pentru weekendul de Paște, dar secretarul britanic al Apărării, John Healey, a declarat marți Camerei Comunelor că serviciile de informații militare britanice nu au găsit nicio dovadă a unei încetiniri a atacurilor.

”Deși Putin a spus că a declarat un armistițiu de Paște, l-a încălcat”, a spus el. ”Deși Putin spune că dorește pacea, el a respins o încetare totală a focului și, în timp ce Putin spune că vrea să pună capăt luptei, el continuă să tragă de timp”.

Healey a adăugat că poate ”confirma că avansarea militarilor ruși” este ”încetinită”, în timp ce țara continuă să ”pună presiune pe Ucraina pe mai multe fronturi”.

Miercuri dimineață, nouă persoane au fost ucise în orașul ucrainean Marhanets, după ce o dronă rusă a lovit un autobuz care transporta muncitori.

Oficialii spun că acesta este cel mai recent dintr-un val de atacuri care vizează infrastructura civilă din mai multe regiuni ale Ucrainei.