Parlamentul polonez a votat în favoarea unui referendum privind imigrația care se va desfășura în aceeași zi cu alegerile legislative, pe 15 octombrie.

Prin referendum, Varșovia îi pune bețe în roate Bruxelles-ului, care negociază pactul privind migrația și azilul, relatează Euronews.

Pentru opoziție, consultarea populară interferează cu votul pentru reînnoirea parlamentului în favoarea actualei majorități. Acuzații pe care aceasta din urmă le returnează expeditorului.

Așa cum subliniază Piotr Kaleta de la Lege și Justiție: "Este necesar să îi interogăm pe polonezi asupra acestor probleme importante și cruciale. Mi se pare că pentru cetățenii noștri nu există nimic mai important în acest moment decât securitatea înțeleasă într-un sens mai amplu- securitatea militară, securitatea economică, securitatea sănătății, securitatea economică, și de aceea este nevoie de referendum care va fi organizat".

Întrebările referendumului sunt patru și se referă la:

- vânzarea bunurilor statului către entități străine;

- vârsta de pensionare;

- eventuala îndepărtare a zidului de la granița cu Belarus;

- procedurile de relocare a migranților.

Pentru Anna Chmielewska de la Fundația Ocelenie: "Întrebările [despre migrație] sunt formulate foarte vag. Există o referire la drepturile migranților, care nu ar trebui să fie prezente deloc la referendum, deoarece drepturile migranților sunt drepturile omului și drepturile omului nu ar trebui să facă obiectul referendumului; (ar trebui să rezulte dintr-o politică de migrație, modelată pe baza dreptului internațional și polonez)".

Pentru opoziție, referendumul nu are sens, bazându-se pe principalele teme ale campaniei electorale a partidului de guvernământ și acuză partidul Lege și Justiție că folosește referendumul pentru propria campanie electorală. Cu circumstanța agravantă că, campania pentru referendum poate fi finanțată din fonduri de stat.

După cum subliniază Borys Budka, președintele partidului Platformei Civice: "Acesta nu este un referendum, este doar campania electorală a partidului Lege și Justiție, care în acest fel ocolește finanțarea campaniei. Este clar că răspunsurile la aceste întrebări au fost date deja de mult timp. Cea mai importantă întrebare pe care și-o vor pune alegătorii pe 15 octombrie va fi dacă să mai aibă, sau nu, încredere în acest guvern. Este o întrebare foarte simplă, la care vom răspunde împreună pe 15 octombrie".

Zeci de organizații au adresat o scrisoare Comisiei Electorale de Stat, cerând ca liniile directoare să includă indicații clare pentru Comisiile Electorale locale, pentru a înțelege cum poate un alegător să voteze fără a-și exprima opinia cu privire la referendumuri.

Întrebarea care nu-i place Bruxelles-ului

"Sunteți în favoarea admiterii a mii de imigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa în cadrul mecanismului de relocare forțată impus de birocrația europeană?" Aceasta este întrebarea propusă de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, pentru ca referendumul popular să fie înaintat alegătorilor din 15 octombrie, odată cu alegerile pentru reînnoirea Parlamentului național.

Întrebarea pare tendențioasă, chiar și după o analiză banală, deoarece nu există un "mecanism de relocare forțată" în negocierile aflate în derulare între Parlamentul European și Consiliul UE, nici măcar în poziția de negociere agreată de cei douăzeci și șapte în cursul reuniunii ministeriale din data de 8 iunie cu privire la Regulamentul privind gestionarea azilului și migrației (RAMM) și Regulamentul privind procedurile de azil (APR) modificat.

Pe masa negocierilor interinstituționale există doar solidaritatea obligatorie (care prevede posibilitatea de a alege între primirea unei cote de migranți sau acordarea unei contribuții financiare).

Deși Polonia a demonstrat o solidaritate deosebită față de refugiații care au fugit din Ucraina după începerea invaziei ruse anul trecut, partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) al lui Morawiecki a continuat să-și accentueze poziția restrictivă față de migranții sosiți din alte țări din restul lumii, poziție pe care în vederea alegerilor din 15 octombrie, o folosește ca punct forte.

Polonia împotriva solidarității UE

Între timp, axa Ungaria-Polonia se consolidează împotriva încercărilor Bruxelles-ului de a gestiona migrația. Miniștrii de la Budapesta și Varșovia au fost singurii care au votat împotriva a două rânduri din compromisul pentru un Pact privind migrația și azilul, la Consiliul Afaceri Interne din iunie. Votul favorabil al Italiei a fost decisiv pentru a da undă verde acordului.

Sursa: RADOR